Protest: „Sunt român, creștin și european și nu renunț la Crăciun, Maria și Ioan, pentru că ar dori un comisar european”

Pr. Dr. Ionuț Ghibanu
Pr. Dr. Ionuț Ghibanu

În tumultul zilei, abundența de informații ne pune în situația de a face cu greu distincția între știri autentice și fake news. Mai ales atunci când ele vin sau par a veni de la instituții ce sunt respectabile.În ziua de Sfântul Andrei, mi-a fost dat să văd o știre referitoare la un așa zis document intern al Comisiei europene, intitulat „Uniunea Egalității. Instrucțiunile Comisiei Europene pentru Comunicarea inclusivă”, publicat de cotidianul italian „Il Giornale”, privind niște recomandări referitoare la perioada sărbătorilor legate de Nașterea Domnului, care ar trebui numite perioada vacanțelor, iar numele creștine des întâlnite, Maria și Ioan să fie înlocuite cu Malika și Iuliu. Se pare că această propunere rușinoasă ar fi fost făcută de o malteză, fostă Miss Malta, care și-a ratat vocația și a intrat în politică făcând ravagii!

Ar fi vorba despre Comisarul pentru egalitate, Helena Dalli, care a întocmit documentul, însă acesta nu a mai fost depus, la presiunea unor factori, între care și Vaticanul.În mod ridicol, caraghios și ofensator pentru credința creștină, dar și pentru bunul simț, adevăr și normalitate, această încercare de redefinire a limbajului în stilul ideologiei neomarxiste a corectitudinii politice ce a făcut ravagii în Statele Unite, în deceniile trecute, întinde la maxim coarda toleranței noastre.

Astfel de tentative ne aduc aminte de regimul comunist ce a înlocuit numele lui Moș Crăciun cu caraghioasa denumire Moș Gerilă, tocmai pentru a șterge orice rezonanță creștină, ca să amintesc numai una din enormitățile trecutului. Și să nu mai zic de încercarea de a înlocui denumirea de eră creștină și după Hristos, cu era noastră!Toate aceste inițiative rușinoase au ca scop subminarea fundamentelor creștine ale Europei, căci da, Europa este un produs creștin. Până la răspândirea Creștinismului pe continentul nostru și înnoirea din temelii a lumii odată cu venirea lui Hristos, nu puteam vorbi de civilizație. Aceasta este creștină prin excelență, iar acolo unde regăsim urme sau fragmente ale ei în spații necreștine sunt numai copii și imitații ale glorioasei paradigme creștine.Europa este o creație a Creștinismului ca și civilizația noastră, iar aceasta trebuie să ne fie foarte clar.

Propunerile caraghioase de deformare a limbajului aparțin unor indivizi ce în mod cert sunt neopăgâni, atei (în treacăt fie spus, astăzi neopăgânii se ascund după ideologia ateistă), ori neomarxiști și în mod cert anticreștini. Dar, dacă poate în spațiul occidental propunerile acestea agresive și rușinoase sunt privite cu umor sau indiferență, în centrul și estul european ele creează o puternică și necesară respingere, pentru că noi am cunoscut asuprirea comunistă anticreștină și în niciun caz nu vom mai permite minimizarea sau batjocorirea credinței noastre!De altfel, din estul și centrul Europei se pare că va veni necesara reînnoire creștină a continentului nostru, căci, da, avem valori și le apărăm, avem personalitate și nu cedăm sub nicio formă!Să nu se uite că strămoșii noștri au preferat moartea decât să-și lepede credința și au apărat cu arma în mână valorile românești și creștine.

Au făcut-o ei, o vom face și noi și o vor face și urmașii noștri și urmașii urmașilor noștri, în vecii vecilor! Cu toate acestea eu vreau să vă spun că vă urez încă de pe acum Crăciun fericit! Nașterea Domnului să vă aducă bucuria lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, în suflete! Vă urez de mii și mii de ori, până în Crăciun și după Crăciun și o voi face fără teamă, fără jenă, fără nici o problemă. Suntem un popor creștin, credincios și tocmai de aceea european. Sunt mândru de toți înaintașii mei creștini, români și europeni, de toți eroii țării mele și ai popoarelor creștine europene care au apărat Europa de necredință și vă îndemn și pe voi să fiți!

Credința creștină este fundamentul românității și al europenității noastre, condiția sine qua non a existenței civilizate, de aceea, niciodată, dar absolut niciodată, pentru nimeni și nimic nu renunțăm la ea.O altă uniune a încercat cândva să facă acest lucru și s-a prăbușit, căci s-a aflat luptătoare contra Bisericii și deci a lui Dumnezeu. Ori când te pui cu El, nu poți fi decât zdrobit.

Chiar dacă stafia ticăloasă a lui Marx bântuie mințile unora, vă spun un secret: „Marx a murit”, iar ideologia lui „omoară”. Hristos însă este Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Dumnezeu adevărat și Cel ce a înviat din morți, învingând definitiv răul, întunericul, păcatul și moartea!Europa în care eu cred este Europa christiana, cea clădită pe Evanghelia lui Hristos, pe mărturia misionară a Sfinților Apostoli, a Sf. Benedict de Nurcia, a Sfinților Chiril și Metodiu și a nenumăraților sfinți, martiri, mărturisitori și credincioși creștini. Europa pentru care au luptat voievozii noștri, alături de regii și principii creștini ai continentului nostru.

Aceasta este Europa normală! Aceasta este Europa mea și a majorității covârșitoare a locuitorilor de pe acest continent. Aceasta este Europa biruitoare care va alunga stafia ideologiilor morții din epoca noastră.Unuia Singur ne închinăm, Dumnezeului Celui Viu și Adevărat, în treime închinat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Amin!Crăciun binecuvântat încă de pe acum! Prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului și a tuturor sfinților noștri!

Articol semnat de semnat de Pr. Dr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei și președintele Crucii Roșii Dâmbovița

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here