Protest la Ministerul Muncii: Să trăiască Turcan cu salariul minim!

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Comunitatea Declic organizează, joi, în faţa Ministerului Muncii, o acţiune de protest prin care membrii comunităţii îi lansează o provocare inedită actualului ministru al Muncii: ”Raluca Turcan, te provocăm să trăieşti cu salariul minim pe economie”.

Membrii comunităţii vor depune şi o petiție semnată de 35.000 de persoane.

„Pentru a atrage atenţia asupra faptului că salariul minim pe economie este insuficient, membrii Declic vor alinia 30 de coşuri de cumpărături pe trotuarul din faţa ministerului, câte unul pentru fiecare zi a unei luni, şi-i vor arăta Ralucăi Turcan ce înseamnă cu adevărat să trăieşti cu doar 1.524 de lei”, au transmis organizatorii.

35.000 de cetăţeni fac plângere

Protestul are loc, joi, de la ora 10.00, în faţa MInisterului Muncii.

„Raluca Turcan pare că nu conştientizează ce înseamnă să trăieşti cu salariul minim. Aşa că o vom provoca să trăiască şi ea cu 1.524 de lei pe lună şi să ne spună cum i-ar împărţi, pe ce i-ar cheltui. Va reuşi să supravieţuiască sau îşi va mai lua un part-time pe lângă jobul de la minister, ca să-şi crească veniturile?!” a declarat Anduţa Karetsou, campaigner Declic.

Cu acelaşi prilej, Comunitatea Declic va depune şi petiţia semnată de 35 de mii de cetăţeni care cer Guvernului să susţină legea europeană pentru salarii minime decente şi să identifice soluţii şi politici naţionale pentru salarii ce nu împing angajaţii la limita sărăciei.

„Membrii Declic atrag atenţia asupra faptului că, formula de calcul a salariului minim, lansată zilele acestea de guvernanţi, nu ia în considerare şi valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent, încălcând Legea 174/2020. Salariul minim net în România a fost stabilit la 1.524 lei de la 1 ianuarie 2022, printr-o formulă ce încalcă legea şi care, perpetuată şi în următorii ani, îi va condamna la sărăcie pe termen nedefinit pe cei 1,3 milioane de angajaţi pe salariul minim”, au mai transmis organizatorii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.