Proiectul Grădinița de vară – Micii Magicieni, în sprijinul părinților și micuților de vârstă preșcolară din Sectorul 5

Grădinița de vară

Pentru a veni în sprijinul părinților și copiilor de vârstă preșcolară, primarul Sectorului 5, Daniel Florea a inițiat un program de grădiniță de vară.

Proiectul se va desfășura în perioada 1 iulie – 30 august în cinci grădinițe de pe raza Sectorului 5, respectiv, Grădinița Moțoc, Grădinița Căsuța Fermecată, Grădinița nr. 178, Grădinița nr. 185, Grădinița nr. 205 și este destinat unui număr de 1.400 de preșcolari.

Grădinița de vară propune activități care să le insufle micuților dragostea pentru grădiniță, să-i țină aproape de aceasta, să le ofere o alternativă în petrecerea plăcută și instructivă a vacanței, prin acordarea unui spațiu mai mare de afirmare a capacităților și aptitudinilor, nu doar pe parcursul timpului petrecut în cadrul proiectului ci, mai ales, pentru cel petrecut mai apoi acasă, cu grupul de prieteni, colegi, vecini, rude sau chiar individual.

Grădinița de vară

Potrivit edililor, esența proiectului o reprezintă socializarea, prin adaptare la celălalt, cu respectarea regulilor de grup. Copiii învață să descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să respecte reguli, să avanseze propuneri, să aibă încredere în ei și, mai ales, să se bucure împreună. Experiențele de grup încheagă prietenii, dărâmă barierele prejudecăților, dau naștere solidarității și adaptării la situații sociale în miniatură.

„Bazându-ne pe entuziasmul și curiozitatea caracteristice vârstei preșcolare, luând în considerare propunerile și așteptările celor mici și discutând cu părinții și cadrele didactice, am luat decizia să punem la dispoziție un spațiu sigur, vesel și primitor, în care să se desfășoare aât activități educaționale, cât și recreative. Astfel, părinții pot sta liniștiți la serviciu pe parcursul programului de lucru, fiindcă micuții lor vor fi supravegheați de peronalul didactic și se vor juca cu alți copii de vârsta lor, bucurându-se, totodată, de vacanța mare”, a declarat Daniel Florea, primarul Sectorului 5.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.