Proiect de lege: Primarii nu mai au voie să vizeze rapoarte la proiectele de hotărâri

Deputații au adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede ca primarii să nu vizeze documentele ce însoţesc proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţelor de consiliu local, iar responsabili pentru cele înscrise în documente să fie cei care le întocmesc şi le semnează, informează Mediafax.

parlament votProiectul, care a fost adoptat cu 222 voturi ”pentru”, două ”împotrivă” și 19 abţineri, modifică, în acest sens, Legea administraţiei publice locale 215/2001.

Potrivit modificărilor adoptate de către deputaţi, proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborate în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum şi de raportul comisiei de specialitate a consiliului.

Raportul compartimentului de resort din aparatul de specialitate al primarului nu trebuie aprobat de primar, iar responsabilitatea pentru legalitatea si veridicitatea celor înscrise în raport revine celor care îl întocmesc şi îl semnează, conform modificărilor aduse Legii administrației publice locale.

Iniţiativa legislativă a fost semnată de deputaţii PSD Ion Călin, Neculai Răţoi, Radu Babuş și Laurenţiu Nistor.

Camera Deputaților este prima cameră sesizată cu acest proiect, iar Senatul este for decizional.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.