Proiect de lege. Cum vrea ministerul condus de Carmen Dan să întărească statutul polițistului

Carmen Dan

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus în dezbatere publică, proiectul de lege privind întărirea autorităţii poliţistului. Una dintre măsurile propuse se referă la mărirea amenzii pentru persoana care refuză să se legitimeze la solicitarea organelor de ordine publică de la maximum 500 de lei la maximum 1.500 de lei. De asemenea, persoana dusă la secţia de poliţie pentru verificare poate pleca după 24 de ore chiar dacă nu i-a fost stabilită identitatea, această măsură având până acum doar caracter administrativ.

„Suntem la finalul unui proces care a durat peste trei luni, timp în care am avut mai multe rânduri de consultări cu organizaţia profesională, cu organizaţiile sindicale şi în general cu poliţiştii care au dorit să contribuie la conturarea unui cadrul legislativ care să asigure protecţia, dar şi eficienţa acţiunilor poliţieneşti. Cele mai multe dintre propuneri vin din partea celor care lucrează în stradă şi sunt expuşi direct riscurilor. Am primit sute de propuneri de la poliţişti, care au fost completate cu altele care au apărut şi au rezultat din discuţiile cu sindicatele. (…) Nevoia acestor schimbări reprezintă răspunsul instituţional la o realitate socială, reflectată în creşterea numărului de agresiuni îndreptate împotriva personalului Ministerului Afacerilor Interne, fapte care din nefericire au avut ca rezultat şi moartea unor poliţişti”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, într-o conferinţă de presă.

Carmen Dan a precizat că în primele şase luni ale anului 2017 numărul faptelor de ultraj săvârşite asupra personalului ministerului a crescut cu aproape 22 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Propunerile

Ministrul consideră că se ajunge la un conflict între cetăţean şi poliţist din cauza necunoaşterii procedurilor legale.

„De aceea, principala noutate a acestui pachet legislativ o reprezintă transparentizarea principalelor proceduri de acţiune ale poliţiştilor. Ne asigurăm, astfel, că cetăţenii vor cunoaşte exact unde se termină aplicarea legii şi unde începe abuzul. Iar acest lucru va fi uşor delimitat, pentru că aceste proceduri poliţieneşti vor fi introduse în lege şi, deci, cunoscute şi opozabile tuturor cetăţenilor. Vom cunoaşte când un poliţist are dreptul de a legitima o persoană, când o poate încătuşa sau când o poate conduce la sediul poliţiei. Introducem în lege care sunt drepturile cetăţenilor în timpul acestor proceduri”, a spus Carmen Dan.

Ea a explicat că procedurile de legitimare, de încătuşare sau de conducere la secţie pe care le fac poliţiştii sunt norme interne în prezent, însă vor fi introduse în texte de lege.

„Ieri (miercuri, n.r.) am transmis proiectul de lege şi unor ONG-uri care au avut opinii şi solicitări de-a lungul timpului. Mă aştept ca în perioada următoare să existe propuneri şi observaţii pentru a duce în Parlament un proiect de lege care să reflecte garanţia respectării drepturilor comune”, a subliniat ministrul de Interne.

Potrivit proiectului de lege, limitele amenzii pentru refuzul persoanei de a se legitima vor creşte de la 100 – 500 de lei la 500 – 1.500 de lei. Secretarul de stat în MAI, Giani Nica, a explicat că acest refuz al cetăţenilor determină autorităţile statului la un consum de resurse suplimentare şi creează o problemă de eficienţă operaţională a activităţii poliţiei.

De asemenea, va fi incriminată încălcarea repetată a legii, prin ignorarea avertismentelor poliţiei, fiind vizate faptele antisociale, care creează dinsconfort social. Va fi considerată infracţiune şi folosirea cuvintelor sau expresiilor jignitoare sau obscene, în public, împotriva unui organ de urmărire penală sau de ordine publică, aflat în timpul lucrului.

„Am propus incriminarea faptei persoanei care, fiind avertizată asupra consecinţelor legale la care se expune, împiedică prin orice mijloace organele de ordine publică de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu. Nu ne referim la toate obligaţiile, ci la o categorie foarte clar delimitată, şi anume constatarea săvărşirii flagrante a unor infracţiuni sau contravenţii, protejarea unor persoane aflate în dificultate sau la aplicarea măsurilor prevăzute de lege”, a mai spus Giani Nica.

O altă măsură propusă este ca persoana care este dusă la secţie la secţie pentru verificare să poată pleca după 24 de ore chiar dacă nu i-a fost stabilită identitatea.

„Textul în vigoare al Legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române stabileşte faptul că măsura conducerii la sediul poliţiei pentru cel mult 24 de ore este o măsură cu caracter adminsitrativ. Noi nu am făcut decât să completăm acet text cu o serie de garanţii şi am precizat explicit faptul că poliţistul are obligaţia de a permite persoanei să părăsească sediul poliţiei după ce s-a stabilit identitatea acesteia şi, dacă a fost cazul, au fost luate măsurile legale. De asemenea, chiar dacă expiră cele 24 de ore şi nu a putut fi stabilită identitatea, persoana va avea dreptul să părăsească sediul poliţiei”, a explicat secretarul de stat în MAI.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.