Profesorul român conndamnat în China la 8 ani de închisoare pentru 80 de dolari se întoarce acasă! Poveste terifiantă

Profesorul clujean Marius Balo va fi eliberat în 29 martie după ce a petrecut 8 ani într-o închisoare din China, pentru o presupusă fraudă de 80 de dolari. Colegul său de celulă a povestit cum era viaţa românului într-unul dintre cele mai dure sisteme penitenciare din lume.

Profesorul Marius Balo, din Cluj, închis arbitrar în China de opt ani, se aşteaptă să fie eliberat din închisoarea din Shanghai şi trimis acasă, în România, la sfârşitul acestei luni, potrivit unei reţele care se ocupă de victimele încarcerărilor fără temei din acea ţară, scrie Universul.net. Clujeanul Marius Balo (41 de ani) s-a stabilit în China în 2010, unde s-a angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) din Beijing.

Prejudiciul infim

Angajat ca profesor la prestigioasa universitate Renmin University din Beijing, românul părea realizat profesional şi totul mergea cum nu se putea mai bine în cariera sa. Totul s-a năruit, însă, pe data de 28 martie 2014, când a fost arestat de autorităţile chineze pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă contractuală, prejudiciul fiind de 80 dolari. Asta după ce, spune Balo, a primit 80 de dolari din partea unui chinez, fără să ştie că este un infractor.

Trebuie să-şi ia bilet de avion

„Marius va fi eliberat anul acesta, pe 29 martie. Până la această dată, el trebuie să îşi cumpere un bilet de avion, altfel riscă să rămână în China pe termen nelimitat într-un centru de detenţie pentru imigranţi. Dacă persoana eliberată nu îşi procură un bilet de avion pe propria cheltuială, atunci continuă să fie tratată ca un deţinut. Cunosc cazuri în care foşti deţinuţi au rămas în China în condiţii de închisoare pentru încă un an. Sper ca Marius să se întoarcă acasă fără întârziere. Sunt sigur că vă va relata întreaga lui poveste în detaliu”, a declarat Siakatsky, colegul de celulă a lui Balo.

Un sud-coreean care a fost eliberat din blocul pentru străini al închisorii Qingpu din Shanghai, în urmă cu două săptămâni, le-a transmis un mesaj oral prietenilor lui Balo, în care afirmă că va fi eliberat pe 29 martie şi că abia aştepta să vină acasă şi să spună publicului român povestea sa. El susţine că fusese păcălit să accepte 80 de dolari de la un bărbat care i-a folosit paşaportul în scopuri infracţionale, arată sursa citată.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.