Alfred Bulai a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști în dosarul de hărțuire sexuală. Profesorul este suspect și acuzat de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, transmit surse judiciare.
Bulai are calitatea de suspect, după ce mai multe studente ale SNSPA au povestit cum acesta le-a hărţuit sexual, cerându-le să se dezbrace.
Polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus miercuri, 5 septembrie, în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti și județul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.
Având în vedere sesizarea din oficiu întocmită la nivelul Secției 2 Politie, în care procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală, fapte care ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, cadru didactic al unei universități din Capitală, în această dimineață, 4 septembrie a.c., au fost puse în executare trei mandate de percheziție, în Municipiul București și județul Ilfov.
„Bărbatul în cauză a fost condus la audieri, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând, ca în cursul zilei de mâine, să fie prezentat în fața magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală”, a transmis Poliția București.
Cetățeanul TV