Profesor: Sportul poate preveni formele grave ale infecţiei cu COVID-19

covid

Un profesor de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi prezintă într-o lucrare ştiinţifică ipoteza medicală conform căreia exerciţiile fizice practicate cu moderaţie pot preveni formele grave ale infecţiei cu COVID-19.

Medicul şi conferenţiarul universitar Bogdan-Alexandru Hagiu, de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, şi-a prezentat cercetarea în una dintre cele mai prestigioase publicaţii din domeniu – Journal of Pharmaceutical Research International.

Sportul poate preveni formele grave ale infecţiei cu COVID-19.

Articolul ştiinţific arată că mitocondriile, organite celulare ce produc energie, sunt atacate de virusul SARS-CoV-2. Acest lucru poate duce la forme grave ale infecţie. Iar practicarea exerciţiilor fizice, le îmbunătăţeşte funcţionalitatea. Individul sănătos nu trebuie să adopte un stil de viaţă sedentar în timpul pandemiei, ci să practice exerciţii fizice, cu moderaţie, Chiar şi la domiciliu, cel mai bine sub îndrumarea unui antrenor.

„Analizând literatura de specialitate, am găsit această noutate. Anume că exerciţiile fizice practicate cu moderaţie îmbunătăţesc funcţionalitatea mitocondriilor, care sunt organite celulare ce au rol de producere de energie. Mitocondriile sunt atacate de virusul COVID-19. Ele determină forme grave de boală. Este logic că îmbunătăţindu-le funcţionalitatea prin exerciţii fizice pot fi prevenite formele grave de boală. Că exerciţiile fizice menţin imunitatea deja s-a vorbit. Dar şi imunitatea depinde de funcţionalitatea mitocondriilor. Deci, eu am venit cu această noutate că exerciţiile fizice îmbunătăţesc funcţionalitatea mitocondriilor şi pot preveni formele grave de boală”, a declarat, Bogdan-Alexandru Hagiu.

Studiile de specialitate au arătat însă şi că excesul, intensitatea crescută a activităţii fizice, poate avea efectul invers. De uşoară creştere a riscului de îmbolnăvire.

„Excesul este definit pentru fiecare persoană în parte. Spre exemplu, vârstnicii, dacă fac exerciţii mai mult de 45 de minute pe şedinţă şi mai mult de trei şedinţe pe săptămână, s-ar numi un exces. S-a observat la sportivi de elită, spre exemplu la ciclişti, un supra-antrenament care duce la creşterea cortizonului, distrugerea leucocitelor, tulburări de imunitate. De aceea trebuie evitat supra-antrenamentul. Acele exerciţii fizice pe perioade îndelungate şi de intensitate mare. Lumea trebuie să înţeleagă că nu este nicio victorie dacă pedalezi câteva ore pentru că poate creşte riscul de boală”, a explicat Bogdan Alexandru Hagiu.

Potrivit acestuia, cercetări viitoare vor putea stabili dacă exerciţiile fizice practicate cu moderaţie pot ajuta şi la prevenirea agravării bolii pentru pacienţii cu forme uşoare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.