Start-Up Nation 2018: Procedura de implementare a fost publicată în Monitorul Oficial

Procedura de implementare 200 de firme nou înființate start-up nation 2018

Procedura de implementare a ediției 2018 a Programului Start-Up Nation a fost publicată joi în Monitorul Oficial, ultimul pas important înainte de deschiderea aplicației, programată pe 27 decembrie, la ora 10.00.

Documentul prevede că, pentru plăţile efectuate în valută, conversia se face la cursul de schimb al Băncii Naționale a României, valabil pentru ziua publicării Ordinului de aprobare a schemei de ajutor de minimis în Monitorul Oficial al României. Pentru ziua de joi, 20 decembrie, cursul euro/leu comunicat de BNR a fost 4,6598. Detalii despre cursul altor valute se găsesc pe site-ul BNR.

Schema de minimis are ca obiective principale stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii și îmbunătăţirea performanţelor economice ale acestora, cu prioritate în zonele geografice mai puțin dezvoltate economic, în care densitatea IMM-urilor este redusă comparativ cu media europeană, crearea de noi locuri de muncă și inserția pe piața muncii a persoanelor defavorizate, șomerilor și absolvenților.

Procedura de implementare a programului Start-Up Nation poate fi studiată accesând link-ul de AICI!

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.