Liderul AUR, George Simion, a transmis, în urmă cu câteva minute, un mesaj video de la întâlnirea care este în plină desfășurare dintre acesta, Călin Georgescu și Anamaria Gavrilă, șefa POT.
CITEŞTE ŞI: georgescu
„Mergem împreună până la capăt pentru aceleași valori: pace, democrație, libertate. Mulțumesc poporului român pentru tot ceea ce face, dar vărog încă o dată totul în liniște, în pace și în bună cunoaștere a realității, faptul că nu trebuie să dăm naștere la violențe sau la alte forme de acest gen față de cum a fost ieri seară.
Cine se ocupă
Mergem înainte cu mare încredere pentru viitorul acestei țări, iar Anamaria și George Simion se vor ocupa în continuare de toate organizările din punct de vedere politic”, a transmis Călin Georgescu. La rândul său, liderul AUR a transmis: „O să urmeze două, trei zile când trebuie să fim foarte activi. Vă rugăm să urmați ceea ce vă spun membrii POT, membrii AUR. Prin unitate o să ieșim din acest impas și suntem alături de cel mai votat român, până la capăt. Suntem împreună și suntem cei mai mulți”.
Lidera partidului POT a făcut apel la susținători să nu fie dezamăgiți, pentru că „suntem cei mai puternici”. „Suntem aici, suntem toți trei, lucrăm împreună și vom reuși împreună”, a adăugat ea.
Cetățeanul TV