Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost audiat vineri la Parchetul General, în dosarul cu „mafia retrocedărilor”. Edilul a făcut anunțul vineri, pe pagina sa de Facebook.
În urmă cu 5 luni, Robert Negoiță a depus plângere penală la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la retrocedarea spațiilor verzi, locurilor de joacă, a parcurilor din sectorul pe care-l reprezintă.
„Au trecut aproape 5 luni de când am depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea penală referitoare la retrocedarea diferitelor spații verzi, locuri de joacă, parcuri, ori curți de școli, din Sectorul 3. Astăzi, în sfârșit, am fost invitat să fac declarații și să prezint documentele pe care le-am adunat, în toți acești ani, despre mafia retrocedărilor din sectorul nostru. Este un progres. Chiar dacă în toate aceste luni, aproape 5, plângerea penală doar a fost plimbată de la o instituție la alta pentru ca, în cele din urmă, să ajungă la una dintre Secțiile de Poliție din București. Sper însă ca lucrurile să se pună în mișcare. Și că, dincolo de toate demersurile pe care le facem noi pentru a ne recupera parcurile, și organele de anchetă să facă lumină în aceste cazuri, iar cei care au făcut toate aceste nenorociri să plătească”, a scris Robert Negoiță, pe Facebook.
Cetățeanul TV