Primarul Iașiului, în concediu de o zi după ce judecătorii l-au pus sub control judiciar

Gheorghe Nichita nu s-a prezentat luni la serviciu, el fiind în concediu de o zi, după cum au declarat pentru Agerpres reprezentanții municipalității. Printr-o decizie a Tribunalului București, luată vineri, Nichita va fi cercetat sub control judiciar.

gheorghe nichita„Astăzi, primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, este în concediul pentru o zi. El nu are interdicția de a lucra. Și-a luat o zi de concediu. Atribuțiile primarului au fost preluate de viceprimarul Mihai Chirică”, a declarat pentru Agerpres Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.

Conform acestuia, Adina Samson, șefa serviciului Managementul Calității, Eugen Chișcă, șeful Serviciului Administrativ, și Dumitru Tomorug, șeful Direcției Tehnice de Investiții, au revenit luni dimineața la lucru. Ei au fost duși joi seara la audieri la DNA, în urma perchezițiilor efectuate la sediul Primăriei Iași.

Cei trei au fost conduși la audieri după ce și primarul Gheorghe Nichita a fost dus la DNA București. Sâmbătă dimineața el a revenit la locuința sa din Iași.

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat joi, 30 aprilie, percheziții în 21 de locații situate în județul Iași, dintre care trei sunt sediile unor instituții publice, într-un dosar ce vizează fapte de corupție comise de la începutul anului până în prezent, în care ar fi fost implicat și ajutorul șefului Poliției Locale, Liviu Hliboliceanu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.