Primarul general Gabriela Firea, nemulțumită de operațiunile de deszăpezire din Sectorul 5

miting Diaspora 10 august

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că intervențiile de deszăpezire din București se vor face neîntrerupt pe tot parcursul zilei și s-a arătat nemulțumită de cum s-a acționat în Sectorul 5.

„Intervenția trebuie să se desfășoare continuu pentru că și la noapte va fi ger și zăpada depusă va îngheța. Am dispus tuturor operatorilor de salubritate să intervină pe tot parcursul zilei, să nu aștepte acele momente în care să nu mai ningă,” a anunțat Gabriela Firea.

La telefonul pus la dispoziția bucureștenilor, s-au semnalat nereguli legate de avarii la rețelele electrice, dar și legate de deszăpezire, majoritatea plângerilor fiind semnalate în Sectorul 5.

„La TelVerde am primit în jur de 90 de apeluri, câteva dintre ele se refereau la avarii la Enel, câteva dintre ele au semnalat faptul că nu funcționau câteva semafoare, iar celelalte se refereau la faptul că nu se făcuse încă intervenția de deszăpezire pe parcursul nopții, pe străzile adiacente. Lucruri remediate între timp și care se află în continuare spre remediere. Sunt câteva sectoare în care deszăpesirea s-a făcut mult mai bine decât în celelate și am luat legătura cu cele în care sunt încă minusuri și am solicitat măsuri de urgență pentru remedierea acestor neajunsuri. Am nemulțumiri legate de deszăpezirea din Sectorul 5 și am rugat compania de salubritate să ia toate măsurile necesare pentru că acest sector trebuie să arate ca celelalte. Nu știu care sunt motivele, am insistat să se facă o deszăpezire mai eficientă pentru că am avut multe sezisări la dispecerat de la cetățenii care locuiesc în Sectorul 5. Am insistat pe străzile laterale, pe străzile adiacente, pe cele secundare, unde anii trecuți nu s-a intervenit aproape deloc,” a declarat Gabriela Firea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.