Primarul Gabriela Firea a convocat comandamentul de iarnă, după codurile emise de meteorologi

deszăpezire

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a convocat pentru luni, începând cu ora 11,00, comandamentul de iarnă, pentru evaluarea stadiului pregătirilor pentru sezonul rece.

La comandamentul de iarnă vor fi prezenți primarii celor șase sectoare, operatorii de salubrizare, reprezentanți ai RADET, RATB, Administrația Străzilor București, ApaNova, Alpab, DGASMB, ASSMB, dar și ai  direcțiilor de specialitate din cadrul PMB cu atribuții în implementarea Planului de Măsuri și Acțiuni pentru deszăpezire și combatere a poleiului în Municipiul București. Ședința va avea loc la sediul Primăriei Municipiului București.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică dimineața noi atenționări nowcasting Cod galben de ceață și burniță, valabile pe durata următoarelor ore, în București și 15 județe din Muntenia, Oltenia și Transilvania. Potrivit meteorologilor, până la ora 11,00, în București, cu precădere la periferia orașului, și în județele Ilfov, Ialomița, Teleorman, Prahova, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu și Călărași se va semnala ceață, fenomen ce va determina scăderea vizibilității, local, sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Trecător, în aceste zone va fi și burniță.

Tot până la ora 11,00, ceața și burnița vor persista în județul Harghita, localitățile: Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Toplița, Cârța, Ciceu, Ciucsângeorgiu, Ciumani, Cozmeni, Dănești, Ditrău, Frumoasa, Gălăuțaș, Joseni, Lăzarea, Leliceni, Mădăraș, Mihăileni, Păuleni-Ciuc, Racu, Remetea, Sâncrăieni, Sândominic, Sânmartin, Sânsimion, Sântimbru, Sărmaș, Siculeni, Subcetate, Suseni, Tomești, Tușnad, Voșlăbeni, în județul Alba (Alba Iulia, Sebeș, Blandiana, Ceru-Băcăinți, Ciugud, Cut, Pianu, Săliștea, Țibot, Șpring, Vințu de Jos), precum și în zonele joase ale județelor Vrancea, Bacău și Botoșani.

Meteorologii avertizează că fenomenul se va manifesta inclusiv pe drumurile naționale și europene aferente. Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, menționează ANM.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.