Primarul Firea scapă de un dosar penal cu patru milioane de euro

Primarul Firea

Primarul Firea ar putea scăpa de un dosar penal deschis de DNA anului trecut, în care procurorii anchetează cum municipalitatea a dat prin atribuire directă îngrijirea stadionului lui Gigi Becali.

În luna august, în urma unei licitații cu un singur participant, Primăria Municipiului București a încheiat un contract de aproape 19 milioane de lei, aproape patru milioane de euro, prin care a încredințat îngrijirea gazonului de pe Național Arena pentru următorii patru ani aceleiași firme căreia în dăduse contractul anterior, fără nicio licitație.

Paradoxal, asta este cea mai bună apărare a municipalității în dosarul de la DNA. Asta pentru că, în urma licitației, firma Sports Fields SRL a ofertat circa 83.000 de euro pe lună, în timp ce contractul prin încredințare directă aflat în atenția procurorilor era de aproape trei ori mai mic: 30.000 de euro. Prin urmare, bugetul Primăriei Generale nu ar fi fost prejudiciat în urma atribuirii contractului fără licitație. Astfel, Firea poate susține că nu a avantajat nicio societate prin încredințarea directă.

Investigația este realizată de Clever News Center pentru publicația cetateanul.net.

Posibilă problemă penală pentru primarul Firea

În acest dosar, procurorii DNA cercetează legalitatea contractul dintre Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, și clubul de fotbal FCSB, condus de Gigi Becali. Obiectul înțelegerii era întreținerea gazonului de pe Național Arena. Cercetările se desfășoară în rem, adică procurorii adună informații despre faptele suspecte până vor acuza pe cineva sau vor închide dosarul din lipsă de probe care să susțină suspiciunile.

Din 2017 și până în această primăvară, Gabriela Firea a încredințat direct întreținerea gazonului de la Național Arena lui Gigi Becali, via FCSB, așa cum a dezvăluit anul trecut jurnalistul Cătălin Tolontan.

Procurorii DNA au deschis un dosar penal și au cerut documentele legate de această tranzacție prin care municipalitatea lui Firea plătea lunar aproape 30.000 de euro către Gigi Becali care apoi achita la rândul său o sumă mai mică spre firma Sports Fields SRL (fosta Cris Design Gardens SRL).

Patronul FCSB este nașul de cununie al Gabrielei Firea cu Florentin Pandele, primarul din Voluntari.

Oferta câștigătoare, puțin mai mică decât suma maximă

Pe 9 august, Primăria București a anunțat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice că va încheia un contract cadru care se întinde pe patru ani pentru „servicii de întreținere gazon pentru Arena Națională”. Firma cu care încheia contractul era Sports Fields SRL din Ilfov. Societatea a fost singura care a depus oferte, în parteneriat cu Holland Farming Agro.

Oferta câștigătoare a fost cu 34.159 de lei mai mică decât pragul maxim oferit de primărie. Mai exact, în anunțul de licitație, Primăria Capitalei oferea o sumă între 11.958.273 de lei și 18.954.146 de lei pentru contractul-cadru pe patru ani. Oferta Sport Fields a fost de 18.919.987 lei.

„La diferențe așa mici e vorba fie de înțelegeri între competitori, ori ofertantul știe că va fi singurul concurent”, ne-a explicat un administrator al unei companii specializat în ofertele de pe SEAP.

Înțelegerea era semnată în urma unei licitații online, iar valoarea contractului este de 18,9 milioane de lei. Transformată în euro, suma este de aproape patru milioane de euro la un curs de 4,75 lei/euro.

Explicațiile Primăriei Generale

„Pentru serviciile la care faceti referire, Primăria Capitalei a organizat o licitație deschisă care s-a încheiat cu contractarea unui acord-cadru pe patru ani. Documentația a fost publicată în SICAP – anunț de participare nr. CN1010692/17.04.2019, având termenul limită de depunere a ofertelor 11.06.2019. A depus oferta un singur operator economic, respectiv Sport Fields SRL”, ni s-a explicat de la Direcția de Presă a Primăriei Capitalei.

 

arena nationala

„De asemenea, subliniem faptul că nu a fost atribuit un contract, ci un acord-cadru pe o durata de 4 ani, care presupune: servicii de întreținere teren de joc – gazon (servicii de întreținerea curentă, servicii de întreținere speciala a gazonului, servicii de întreținere a substratulu, servicii privind utilizarea fertilizatorilor granulari, serviciile de fertilizare foliară și administrare a biostimulatorilor, servicii pentru supraînsămânțarea suprafeței gazonului deteriorat), servicii de întreținere și exploatare a instalațiilor aflate în dotarea arenei naționale; servicii de schimbare a gazonului; deszăpezire și transport a zăpezii rezultate, de pe terenul de joc gazonat; colectarea deșeurilor, transportul și depozitarea acestora în depozite autorizate; produse/echipamente. Caracteristicile și specificatiile tehnice au fost detaliate în caietul de sarcini”, ne-au mai transmis reprezentanții Primăriei.

Primarul Firea se apără pe bani publici

Contractul încheiat de primăria condusă de Gabriela Firea a devenit cea mai bună apărare a acesteia în dosarul DNA, așa cum ne-a explicat o sursă implicată în dosar.

Potrivit sursei, contractul atribuit legal care este mult mai mare decât cel prin încredințare directă cu aceași societate este probă în favoarea primăriței.

Mai exact, două sunt detaliile contractului care îi sprijină apărarea Gabrielei Firea. În legătură cu acest contract, Gabriela Firea a declarat că suma de 30.000 de euro plătită lunar pentru gazon este o sumă mai mică decât dacă s-ar fi făcut licitație.

Prin contractul de patru milioane de euro pentru patru ani, reiese că întreținerea lunară a gazonului poate ajunge la 83.000 de euro pe lună. Asta în timp ce înțelegerea directă făcută de Firea cu Gigi Becali era de 30.000 de euro. Prin urmare, bugetul public nu a fost prejudiciat de contractul suspect între Primărie și FCSB.

firea 3 pe arena nationala

Apoi, firma câștigătoare a contractului de patru milioane de euro este firma subcontractată de FCSB în contractul făcut fără licitație cu Gabriela Firea. Prin urmare, Firea poate susține că nu a avantajat nicio societate prin încredințarea directă.

Comisia de licitație, la secret

Am rugat Primăria Capitalei să ne transmită numele persoanelor care au făcut parte din comisia de licitație, dar reprezentanții municipalității au evitat să facă acest lucru.

Achiziția s-a derulat in conformitate cu HG nr. 395/2016. ”Conform acestui act normativ, printre atribuțiile Comisiei de evaluare se regăsesc următoarele: evaluarea propunerilor tehnice, verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanți, inclusiv verificarea conformității cu propunerile tehnice și stabilirea ofertei/ofertelor câștigătoare”, ni s-a răspuns de la Direcția de Presă.

„Comisia de evaluare pentru achiziția mentionată a analizat oferta depusă de operatorul economic și a elaborat raportul procedurii de atribuire. Conform actului normativ amintit mai sus, Raportul procedurii, prin care Comisia de evaluare își însușeste rezultatul procesului de evaluare a ofertelor depuse, este supus aprobării reprezentantului legal al autorității Contractante. Menționam că semnarea raportului procedurii de către reprezentantul legal al instituției reprezintă etapa finală a oricărei proceduri de achiziție derulate de o autoritate/entitate contractantă, fiind prevăzută de legislația în vigoare”, arată Primăria Capitalei.

Reacția DNA după modificarea Codurilor Penale
DNA nu s-a grăbit să soluționeze cauza

Ancheta este în lucru de un an

Reprezentanții Primăriei Capitalei nu ne-au precizat până la acest moment care a fost componența contractului de patru milioane de euro încheiat de municipalitate în august cu Cris Gardens. Nu ni s-a răspuns nici la întrebarea dacă Gabriela Firea a fost implicată în vreun fel în procedura de licitație încheiată în luna august.

Reprezentanții DNA ne-au transmis oficial că dosarul se află în continuare în lucru. Ancheta este tot în stadiul de cercetare a faptelor, iar Gabriela Firea nu are statut de suspect.

„Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice următoarele: Dosarul menționat se află în lucru. În acest dosar persoana la care faceți referire în solicitare nu are calitatea de suspect sau inculpat, cercetările efectuându-se față de faptă (în rem)”, este răspunsul DNA.

firea 3

Primul contract prin SEAP o acuză pe Firea

Între toamna lui 2017 și septembrie 2018 a funcționat protocolul dintre primăria condusă Gabrielei Firea și clubul lui Gigi Becali, care costa aproape 30.000 de euro pe lună.

Din octombrie 2018, Primăria Capitalei a încheiat un nou contract de întreţinere a Arenei Naţionale, pentru ultimele trei luni din 2018 (septembrie, octombrie şi decembrie) şi primele patru luni din 2019 (ianuarie, februarie, martie, aprilie). Suma plătită este de aproximativ 15.000 de euro pe lună, fără TVA.

Banii au ajuns direct la Sports Fields SRL. Societatea a primit, conform contractului publicat în SICAP (portalul de achiziții publice), pe data de 25 octombrie, 465.500 de lei (exclusiv TVA) distribuiţi astfel: „pentru anul 2018, respectiv pana la 31.12.2018, – 66.576 lei/luna (exclusiv TVA) x 3 luni =199.728 lei Pentru anul 2019, perioada 01.01.2019 – 30.04.2019 (pentru o perioada de derulare a contractului de 4 luni), estimăm o valoare de 266.304 lei fara TVA, – 66.576 lei/luna (exclusiv TVA)x 4 luni =266.304 lei.

„Acest contract era una dintre probele procurorilor pe care își bazau ancheta. Asta pentru că Firea a dat direct un contract de 30.000 de euro lui Gigi Becali, iar apoi prin sistemul electronic de achiziții încheia un contract de doar 15.000 de euro. Era clar că bugetul Capitalei fusese prejudiciat. Noul contract o ajută pe Firea”, ne-a mai explicat sursa implicată în anchetă.

Cine e firma câștigătoare

Sports Fields SRL este o societate comercială specializată în activități de întreținere peisagistică deţinută de soţii Stelian-Gabriel Dia şi Ileana Cristina Dia. Firma a avut, în 2017, o cifră de afaceri de 3.483.680 de lei şi un profit de 637.317 de lei, cu 11 angajați. A mai primit contracte publice de la Federaţia Română de Rugby şi de la Primăria Berceni.

gazon arena nationala

Din ultimul bilanț al Sports Fields reiese că srl-ul a avut în 2018 o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei, aproape de două ori mai mică decât valoarea anuală a contractului încheiat cu municipalitatea lui Firea.

În cadrul contractului-cadru de patru milioane de euro, Sports Fields are practic și un subcontract, un susținător terț. Este vorba de firma Holland Farming Agro din București. Acționarii acestei societăți sunt Marius Alexandru Velea – 85 %, Gheorghe Puican – 10 și Johannes ten Zweege – 5%.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.