Primarul Emil Boc: Solicit de urgenţă Guvernului să deblocheze ridicarea maşinilor

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, cere Guvernului să deblocheze, de urgenţă, ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, pentru că numai Executivul “poate să o facă în acest moment”, transmite Mediafax.

masini-ridicate-ilegal“Solicit de urgenţă Guvernului să deblocheze ridicarea maşinilor (parcate neregulamentar – n.r.), pentru că numai Guvernul poate să o facă în acest moment. Guvernul fie emite regulamentul de ridicare a maşinilor, aşa cum s-a angajat prin Ordonanţă de Urgenţă, fie modifică această ordonanţă şi spune că autorităţile locale pot emite ele regulamentele de ridicare a maşinilor. Până când Guvernul nu ia una dintre cele două soluţii, noi, practic, suntem paralizaţi, blocaţi, cetăţenii nervoşi, iar primăriile fără mijloace de a interveni acolo unde există abuzuri şi sunt parcate maşini neregulamentar, pe treceri de pietoni sau blochează linia de tramvai”, a spus Boc.

Potrivit acestuia, cetăţenii cer Primăriei Cluj-Napoca să rezolve problema, fără să ştie că problema este de competenţa Guvernului.

“Noi ne uităm la Guvern, iar Guvernul se uită la stele, din nefericire”, a subliniat primarul Clujului.

Emil Boc a menţionat că, la Cluj-Napoca, ridicarea maşinilor a fost făcută de o regie a municipalităţii, RADJ, nefiind înregistrate abuzuri, dar această activitate a fost blocată în urma deciziei ICCJ din 25 mai.

1 COMENTARIU

  1. Milica ce te deranjeaza ca dispretuitorilor de lege li se ridica masinile? Ptr.ca incurajati sau va este teama de cei care sfideaza bunul simt. Soferii care-si parcheaza masinile pe domeniul public’pe trotuare’in statii de autobuze si pe unde ii taie mintea sa plateasca.Nu mai cainati pe acesti nesimtiti ,pe cetateanul de rand de ce nu-l feriti de dispretuitori ?

LĂSAȚI UN MESAJ