Primarul comunei sibiene Şelimbăr, Daniel Maricuţa, a fost reţinut de procurorii DNA

DNA
Un fost ministru de Finanțe și un fost deputat, trimiși în judecată de DNA

ȘelimbărProcurorii DNA l-au reținut miercuri pe primarul comunei Șelimbăr, județul Sibiu, Daniel Maricuța, acuzat de fapte de corupție, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Potrivit surselor citate, la DNA Alba vor fi aduse pentru audieri aproximativ 20 de persoane. Pe 14 octombrie, procurorii DNA au făcut percheziții în 61 de locuri din județele Sibiu, Brașov, Ilfov și Neamț, printre care și la Primăria Șelimbăr, la Oficiul de Cadastru Sibiu, la locuințele mai multor angajați și la primarul Daniel Maricuța, iar ancheta vizează retrocedări ilegale de suprafețe de teren, în valoare de peste 114 milioane de euro.

Percheziții au avut loc și la secretarul comunei Șelimbăr, la un specialist în cadastru, la consilierul personal al edilului, dar și la alți consilieri locali, la foști primari sau viceprimari și la sediile unor firme deținute de Maricuța prin interpuși.

Procurorii DNA fac cercetări față de primarul comunei Șelimbăr, Daniel Maricuța, căruia un dezvoltator, care a construit mai multe blocuri, i-ar fi oferit, în schimbul eliberării autorizației de construcție și a altor documente, cu titlul de mită, apartamente în valoare totală de peste 1,8 milioane de euro. Pe raza comunei Șelimbăr s-au construit mai multe cartiere de case și blocuri și că niciun dezvoltator nu ar fi putut obține autorizație de construire, avize, decât dacă gruparea infracțională care ar fi condusă de Daniel Maricuța obținea foloase materiale.

Pe de altă parte, conform surselor, sumele de bani rezultate din valorificarea terenurilor ar fi fost supuse unor acțiuni de reciclare prin transferuri succesive între conturile oamenilor de încredere ai primarului, investite în acțiuni la diverse fonduri. De asemenea, primarul comunei Șelimbăr, Daniel Maricuța, și apropiați ai acestuia erau suspectați că ar fi modificat și falsificat documente de punere în posesie, astfel ca, prin interpuși, să devină proprietari ai terenurilor aflate în zona comercială sau cea de centură a orașului Sibiu pe care le-au valorificat ulterior la prețuri foarte mari.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.