Primărița Capitalei Gabriela Firea vrea reluarea lucrărilor la proiectul „București – Port la Dunăre“

miting Diaspora 10 august

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea s-a întâlnit cu specialiști în domeniul serviciilor de consultanță în infrastructură pentru a discuta despre posibilitatea reluării lucrărilor la proiectul „București – Port la Dunăre“.

„Îmi doresc ca, în urma acestei întâlniri, să tragem o concluzie în ceea ce privește utilitatea, funcționalitatea și avantajele acestui proiect, dar și să stabilim pașii pe care îi avem de urmat pentru continuarea și finalizarea acestei investiții. Vreau să continuăm acest proiect, să preluăm responsabilitatea realizării lucrărilor în București, iar investiția să devină o prioritate pentru Capitală. După discuțiile pe care le vom avea cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale responsabile și după întocmirea documentației necesare, vom putea demara procedurile pentru obținerea cofinanțării proiectului din fonduri UE. Avem deja sprijinul comisarului european Corina Crețu pentru realizarea acestui proiect important“, a explicat Firea, potrivit unui comunicat transmis duminică Agerpres.

Conform PMB, la ședință au fost prezenți reprezentanții IPTANA (fostul Institut de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene) autorii proiectului realizat înainte de 1990, cât și ai Studiului de fezabilitate realizat în 2012 — 2013, dar și specialiști în domeniu din Primăria Capitalei.

În cadrul ședinței s-a stabilit că pentru a putea demara procedurile de accesare a fondurilor europene este necesară actualizarea studiului de fezabilitate. De asemenea, pentru a putea relua construcția acestui proiect este necesară implicarea autorităților locale care ar putea beneficia de avantajele acestei investiții: județele Giurgiu, Ilfov și Călărași, dar și autoritățile centrale cu responsabilități în acest sens — Ministerul Transporturilor, Ministerul Energiei sau Ministerul Dezvoltării.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.