Primarii din Neamț trebuie să trimită echipe de control în magazinele care vând lumânări pentru a verifica proveniența acestora.
Controalele se fac în urma unui ordin emis de prefectul Vlad Angheluță. El spune că a primit o solicitare în acest sens de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, care vrea să știe dacă este respectată legea cultelor 103/2002. Potrivit legii Biserica Ordodoxă și celelalte culte religioase au exclusivitate în ceea ce privește producerea și comercializarea obiectelor bisericești.
„Noi am primit o adresă de la Mitropolie care ne cere să verificăm dacă agenții comerciali respectă această lege a cultelor. Am trimis mai departe adresa către toate primăriile urmând să fie făcute controale în acest sens. Noi vom întocmi un răspuns către Mitropolie pe baza a ceea ce primim din teritoriu”, a declarat prefectul Vlad Angheluță.
Primarii din Neamț trebuie să verifice dacă în magazine sunt comercializate lumânări care sunt confecționate sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Și asta pentru că majoritatea comercianților au pe rafturi lumânări ornamentale care sunt de cele mai multe ori preferate de credincioși atât pentru slujba Învierii, cât și pentru morminte. Majoritatea oamenilor preferă lumânările ornamentale pentru că sunt mai ieftine decât lumânările comercializate în biserici.
Potrivit legii, comercianții care vor fi prinși cu obiecte bisericești „piratate” riscă amenzi de la 500 la 1.000 de lei.
Cetățeanul TV