Dar din dar se face rai. Primăria Sectorului 6, donații pentru familiile nevoiașe

Primăria Sectorului 6

Peste 50 de familii din comuna dâmbovițeană Doicești au primit, vineri, mai multe donații de la magazinele caritabile SocialXChange – proiect demarat de Primăria Sectorul 6.

„Continuând buna colaborarea pe care SocialXchange a dezvoltat-o în ultimii ani cu asociațiile care ajută persoanele vulnerabile din zonă, magazinele caritabile au donat zeci de saci cu produse și articole de mobilier. Astfel, pe lângă categoriile defavorizate din sector, principalii beneficiari ai proiectului SocialXChange, bunătatea depășește din nou granițele Capitalei și ajunge în alte zone din țară”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 6.

Familiile din comuna Doicești au primit, printre altele, câte un televizor, haine și încălțăminte pentru sezonul rece, jucării, cărți, accesorii pentru bucătărie, articole pentru bebeluși și obiecte de decor pentru casă.

CITEȘTE ȘI: Primarul Gabriel Mutu își menține propunerile: Construiește un parc nou și dublează bursele elevilor

În anii trecuți, magazinele caritabile SocialXChange, aflate pe Calea Crângași nr. 3 și pe Aleea Lunca Cernei 6A, s-au alăturat unor campanii de caritate din mai multe județe din țară, printre care Dâmbovița, Olt și Călărași.

SocialXChange, proiectul caritabil al Primăriei Sectorului 6

Primăria Sectorului 6

Magazinele caritabile SocialXChange sunt un proiect al Primăriei Sectorului 6, desfășurat prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, prin care beneficiarii de ajutor social primesc donații din partea cetățenilor, firmelor sau instituțiilor, după ce prestează muncă în folosul comunității. Programul își propune să stimuleze spiritul de solidaritate și coeziunea socială, dar și responsabilitatea față de propria viață a persoanelor dependente de ajutoarele sociale.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here