Primăria Sectorului 5: Promovarea, recunoașterea și recompensarea învățământului superior militar românesc

învățământului superior militar românesc

La sediul Universității Naționale de Apărare „Carol I” s-a desfășurat, marți, evenimentul prilejuit de aniversarea a 130 de ani de la înființarea învățământului superior militar românesc.

Ceremonia a avut loc prin Centrul Cultural și de Tineret ”Ștefan Iordache”, din cadrul Primăriei Sectorului 5, la inițiativa primarului Daniel Florea.

Inițiativa are ca scop promovarea și recunoașterea valorii învățământului militar superior românesc, la 130 de ani de la înființarea Școlii Superioare de Război, prima instituție de învățământ superior militar românesc. Școala Superioară de Război a fost fondată în anul 1889 de generalul Ștefan Fălcoianu și, la momentul respectiv, a reprezentat prima școală de stat major din istoria militară a României și a șasea școală de stat major din Europa. Școala superioară de Război a funcționat pe str. Știrbei Vodă și pe actualul Bd. Nicolae Bășcescu până în anul 1939, când a fost relocată în actualul sediu.

învățământului superior militar românesc

Universitatea Națională de Apărare „Carol I” este o instituție istorică, de prestigiu, cu rol central în dezvoltarea și perpetuarea învățământului și culturii militare românești. Istoria ei este strict legată de evoluția istorică a României, succesiunea reformelor care au afectat-o de-a lungul timpului fiind grăitoare în privința modificărilor istorice prin care a trecut România.

Rolul său, precum și nivelul înalt al pregătirii militare pe care instituția o asigură, nu pot decât să fie reconfirmate prin angajamentul României în cadrul NATO, atât în cadrul structurii alianței, cât și practic, în teatrele de operațiuni und emilitarii români sunt prezenți din 2001.

„Considerăm că implicarea Centrului Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” în organizarea aniversării a 130 de ani de existență a învățământului militar superior românesc se încadrează în logica promovării și recunoașterii excelenței în domeniul educației, dar și în promovarea culturii militare înalte și reprezintă un prilej potrivit pentru aprofundarea interacțiunii cu comunitatea academică locală, o oportunitate de promovare a dialogului între autoritățile locale și aceasta. Astfel, menținerea unei legături și a unui nivel crescut de dialog între comunitățile academice, comunitățile locale și autoritățile locale stimulează diseminarea bunelor practici și a inovației, precum și dezvoltarea durabilă la nivel de unitate administrativă”, a spus edilul Daniel Florea.

LĂSAȚI UN MESAJ