Primăria Sectorului 5 continuă acțiunile de deszăpezire și combatere a poleiului

FOTO: Primaria Sector 5/Facebook
FOTO: Primaria Sector 5/Facebook

City managerul Sectorului 5, Rareș Hopinca transmite că acțiunile de deszăpezire și combatere a poleiului continuă.

„De pe marile bulevarde și străzile din sector, zăpada a fost degajată încă din cursul nopții, iar de dimineață au început intervențiile de deblocare a căilor de acces către cele peste 50 de unități de învățământ din Sectorul 5, spitale și stațiile STB. Avem în teren peste 200 de lucrători și zeci de utilaje. S-au folosit peste 200 de tone de material antiderapant”, a precizat city managerul Sectorului 5, Rareș Hopinca.

Din cauza zăpezii și a vântului puternic, mai mulți arbori au fost puși la pământ. Echipele aflate în teren, din care fac parte și lucrători ai Salubrizare Sector 5, au intervenit la mai multe adrese pentru degajarea căilor de acces și pentru înlăturarea pericolului.

“Din păcate, avem peste 20 de copaci doborâți de vânt, iar o parte au avariat mașinile parcate în proximitate. Proprietarii acestora trebuie să știe că Primăria Sectorului 5 acordă despăgubiri, în baza unei solicitări, care trebuie depusă în termen de 15 zile, conform Hotărârii Consiliului Local Sector 5, nr. 176/30.09.2021”, a spus city managerul Sectorului 5, Rares Hopinca.

Primăria Sectorului 5 a transmis către Primăria Municipiului București peste 3.000 de solicitări de avize pentru defrișarea şi toaletarea copacilor. Deşi majoritatea reprezită situații de urgență, cum sunt cele menționate anterior, Primăria Municipiului București întârzie nepermis de mult emiterea avizelor, transmite Primăria Sectorului 5.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.