Primăria Sectorului 4 a anunțat, marți, că a demarat o campanie de informare a locuitorilor privind modalitățile de protecție împotriva virusului gripal și a noului coronavirus.
În următoarele cinci zile, voluntari din cadrul primăriei vor distribui broșuri care conțin informații legate de modalitatea de prevenire și răspândire a infecțiilor gripale, inclusiv a celor cu coronavirus.
„Este extrem de important să încercăm să prevenim îmbolnăvirea. De aceea, vă rugăm să studiați cu atenție conținutul pliantului. Dacă aveți nevoie de informații apelați cu încredere la colegii din teren”, este mesajul Primăriei Sectorului 4.
Cetățeanul TV