Primăria Capitalei taie fondurile de la marile proiecte de investiţii. Unde vor fi pompați banii

miting Diaspora 10 august

Marile proiecte de infrastructură şi majoritatea proiectelor de investiţii din Capitală vor primi bani mai puțin. Asta pentru că Primăria Capitalei vrea să redirecționeze fondurile către firmele proaspăt înfiinţate.

Concret, Primăria Capitalei vrea să aloce către aceste societăți circa 400 milioane lei, prin majorare de capital sau sub formă de împrumut. Banii merg în special pentru plata salariilor miilor de angajaţi ai acestor firme, închirierea de sedii şi dotarea acestora, scrie Hotnews.ro.

Pentru a face rost de cele 400 de milioane de lei, municipalitatea a propus să se taie circa 50 milioane lei de la capitolul protecţie civile şi protecţiei contra incendiilor, respectiv, din banii alocaţi pentru înfiinţarea unei noi subunităţi de pompieri, achiziţionarea de autospeciale şi camioane pentru intervenţie, maşini topit zăpadă, autospeciale; 3 milioane lei de la consolidarea Policlinicii Titan (mai rămân 382.000 lei); 6,2 milioane lei de la consolidarea Palatului Voievodal Curtea Veche (mai rămân 500.000 lei); 6  milioane de lei de la construcţia noii Săli Polivalente (mai rămân 500.000 lei); 5,5 milioane lei de la reabilitarea Teatrului Ion Creangă (mai rămân 4 milioane lei); 50 milioane lei de la proiectul pentru realizarea reţelelor de apă, canal şi iluminat poblic în cartierul Henry Coandă, şi 10 milioane lei de la alte proiecte de alimentare cu apă şi canal; 30 milioane lei de la finalizarea staţiei de epurare de la Glina (mai rămân 36 milioane lei).

Bugetul alocat la capitolul Străzi ar urma să scadă cu 174,79 milioane de lei, rămânând 226 de milioane de lei. Se vor tăia bani de la: parcajul subteran de la Piaţă Constituţiei – bugetul scade de la  3 milioane la 100.000 de lei; Pasajul subteran – URANUS- Piaţă Rahova (de la 1,6 milioane de lei alocaţi rămân 100.000 de lei); traseul prioritar pietonal şi de biciclişti –  de la 3,5 milioane de lei rămân 100.000 de lei; Pasajul Piaţă Sudului – de la 102 milioane de lei, rămân 42 de milioane de lei; penetraţia Splaiul Independenţei-Ciurel-Autostrada Bucureşti-Piteşti – bugetul scade de la 90 de milioane de lei la 55 de milioane de lei; reabilitarea Sos. Pantelimon – bugetul scade de la 68 milioane lei la 29 milioane lei; penetraţia Prelungirea Ghencea-Domneşti (reducere de la 5 milioane de lei la 100.000 de lei); reabilitare Sos. Iancului – scade de la 12 milioane lei la 6.7 milioane lei.

Singurul proiect în care finanțarea nu va fi ciuntită, ci va fi mărită, este cel de lărgire a străzii Fabrică de Glucoză, la care bugetul creşte de la 15 la 20 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ