Primăria Capitalei şi-a propus să încheie curăţenia de primăvară cu două zile înainte de Paşti

Edilii Capitalei nu se grăbesc cu lucrările de curățenie pentru primăvară. Primarul general, Gabriela Firea, a anunțat, joi, că operațiunea va fi finalizată până în 14 aprilie, adică cu două zile înainte de Paşti.

„Solicit tuturor operatorilor de salubrizare accelerarea acţiunilor de salubrizare şi igienizare în sectoarele Capitalei, iar administraţiile locale de sector să facă demersurile necesare pentru efectuarea de urgenţă a tratamentelor de deratizare şi să verifice refacerea şi reamenajarea parcurilor, a spaţiilor verzi, a locurilor de joacă şi a locurilor de agrement. Subliniez faptul că aceste activităţi trebuie să se finalizeze până pe data de 14 aprilie 2017”, a spus primarul Capitalei, Gabriela Firea, citată de News.ro.

Ea a adăugat că Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB) efectuează lucrări de întreţinere a arborilor şi a spaţiilor verzi în parcurile Cişmigiu, Tineretului, Sala Palatului, Carol, Unirii, Izvor, Floreasca, Circului, Bordei şi Herăstrau, iar Administraţia Străzilor a început repararea marilor artere pe care circulă mijloacele de transport în comun.

Primarul Capitalei a subliniat că acţiunile de curăţenie trebuie făcute pe timpul nopţii, nu ziua, când oraşul este mai aglomerat.

Potrivit Primăriei Capitalei, ALPAB îşi va desfăşura activitatea de salubrizare şi igienizare a parcurilor şi a străzilor, precum şi reabilitarea locurilor de joacă pe care le administrează în fiecare zi, în perioada 23 martie – 13 aprilie, cu 56 de utilaje şi peste 150 de muncitori.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.