Primăria Capitalei a aprobat regulamentul privind ajutorul financiar pentru fertilizare in vitro

fertilizare in vitro gratuită

Primăria Capitalei a anunțat aprobarea regulamentului privind acordarea de sprijin financiar cuplurilor infertile, pentru fertilizare in vitro, începând cu 4 iunie.

Primăria Capitalei anunţă miercuri că a fost finalizat regulamentul privind acordarea unui sprijin financiar cuplurilor infertile din Bucureşti pentru realizarea procedurii de fertilizare in vitro, iar proiectul se va derula începând din 4 iunie. Sprijinul financiar acordat este de 13.800 de lei pentru fiecare cuplu şi se va acorda sub formă de vouchere în două etape, în baza scrisorii medicale.

Proiectul se va derula începând din 4 iunie, în farmacii şi în unităţi sanitare specializate în fertizilizare in vitro, care, conform regulamentului, îndeplinesc criteriile de eligibilitate, iar regulamentul privind acordarea acestui sprijin financiar va fi postat joi pe site-ul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB) şi va putea fi consultat atât de către cuplurile interesate de acest program, cât şi de farmacii şi de unităţile medicale specializate în realizarea acestei proceduri, spune Primăria Capitalei.

Criteriile de eligibilitate sunt: cuplurile infertile au indicaţie pentru procedura de fertilizare in vitro, membrii cuplului sunt asiguraţi medical, partenerul suferă de azoospermia, femeile au între 24 şi 45 de ani.   Sprijinul financiar acordat este de 13.800 de lei cuplu/solicitare şi se acordă sub formă de două vouchere pentru fiecare solicitare. Voucherele se vor acorda simultan, după cum urmează: etapa 1 – voucher medicamente pentru tratamentul de stimulare, în valoare de 4.600 de lei şi etapa 2 – voucher proceduri medicale pentru intervenţia medicală specifică, în valoare de 9.200 de lei.

Primăria Capitalei dă asigurări că toate etapele acestui proiect se vor desfăşura complet transparent, ASSMB afişând, atât la sediul din str. Sfânta Ecaterina, nr. 3, sector 4, precum şi pe site toate datele statistice ale proiectului (numărul dosarelor depuse, numărul celor aprobate, dosarele incluse în lista de aşteptare, numărul de proceduri de fertilizare în vitro efectuate). De asemenea, lista cu unităţile sanitare specializate în fertilizare in vitro şi farmaciile eligibile va fi afişată pe site-ul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.