Președintele Iohannis, mesaj pentru campionul mondial David Popovici: „Ai scris o nouă pagină în istoria sportului românesc”

Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe David Popovici pentru performanţa obţinută la Campionatul Mondial de nataţie. Popovici a devenit campion mondial la seniori, în proba de 200 metri liber.

”Felicitări, David Popovici, pentru performanţa extraordinară obţinută la Campionatul Mondial de nataţie! Prin ambiţia, talentul şi perseverenţa dovedite, ai oferit astăzi multe emoţii şi bucurii tuturor românilor şi ai scris o nouă pagină în istoria sportului românesc. Suntem mândri de tine”, i-a transmis președintele Iohannis sportivului de 17 ani.  

Sportivul a fost felicitat şi de premierul Nicolae Ciucă, dar şi de mai mulţi miniştri.  

„David Popovici este cel mai nou nume din cartea de aur a sportului românesc! La doar 17 ani, tânărul nostru a câştigat cursa decisivă de 200 metri liber, la care a stabilit şi un nou record mondial la juniori. Felicitări, David”, a transmis premierul Nicolae Ciucă. 

”Fenomenal acest sportiv! Toate inimile României au bătut azi în pieptul lui şi i-au dat putere! David Popovici este primul nostru campion mondial de seniori, într-o probă masculină, cu un nou record, de 1:43.21 min. I-am transmis felicitările mele şi cât de mândri suntem de el! Mulţumim, David! Felicitări, abia ai început să scrii istorie în nataţie! Mai ai înainte multe pagini de glorie. Felicitări şi celor care îţi sunt aproape şi te ajută să zbori”, a scris ministrul Sportului, Eduard Novak. 

David Popovici, în vârstă de 17 ani, a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta, cu timpul de 1 min 43 sec 21/100. El i-a depăşit pe Sunwoo Hwang (Coreea de Sud) – 1:44.47 şi Tom Deam (Marea Britanie) – 1:44.98.  

Este primul aur pentru România la un Campionatul Mondial de înot în bazin de 50 m pentru seniori după o pauză de 21 de ani!  

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.