Premierul Ciucă, despre creşterea pensiilor cu 16%: Să nu ne jucăm cu aşteptările cetăţenilor

Premierul Nicolae Ciucă a comentat propunerea făcută de prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan ca pensiile să crească cu 16%, nu doar cu 10% cum a propus PSD. „Trebuie să dovedim responsabilitate şi să nu ne jucăm cu aşteptările cetăţenilor români”, afirmă Ciucă.

„Se încadrează la o dispută prin care cred trebuie să dovedim responsabilitate şi să nu ne jucăm cu aşteptările cetăţenilor români. PNL, la fel ca PSD, s-au coordonat şi am luat deciziile care au fost la îndemâna Guvernului, pe baza posibilităţilor Guvernului, prin toate pachetele de măsuri pe care le-am decis până în acest moment. La fel vom face şi de acum înainte, foarte responsabil, cu cifrele pe masă şi în momentul în care vom avea proiectul de buget vom anunţa şi măsurile de natură socială, pentru că este normal ca românii să fie protejaţi, este normal ca economia României să fie protejată”, a afirmat Nicolae Ciucă,.

Acesta a precizat că aşteaptă în octombrie proiecţia de buget, după care vor fi anunţate şi măsurile ce urmează să fie luate. 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.