Premierul Florin Cîțu susține că elevii care nu se testează vor face şcoala online. Totodată, cadrele didactice trebuie să fie vaccinate sau cel puțin testat în perioada următoare.
Florin Cîţu a anunțat că testarea elevilor va fi făcută de personalul din cabinetele şcolare sau la cerere de DSP-ul din localitate. Testele anti-Covid vor fi disponibile în şcoli cât mai curând, unele fiind deja pe stoc.
„Mă interesează ca personalul care lucrează în aceste școli să fie vaccinat sau cel puțin testat în perioada următoare. Una este testarea pentru elevi și alta e pentru personalul didactic. Acolo vom impune reguli mai ferme, venim cu un proiect de lege care merge în Parlament și va impune testarea obligatorie pe costul celui care nu vrea să se vaccineze. Dacă nu e nimeni infectat se vor face teste și apoi se va vedea care e situația în școala respectivă”, a declarat premierul Cîțu.
Florin Cîţu a adăugat că testarea elevilor va fi făcută de personalul din cabinetele şcolare sau la cerere de DSP-ul din localitate. Testele anti-Covid vor fi disponibile în şcoli cât mai curând, unele fiind deja pe stoc.
„După această hotărâre a CNSU, vor veni ordinele Ministerului Sănătății și Ministerului Sănătății care vor veni cu mai multe detalii pentru că aici sunt mai multe semne de întrebare referitor la de câte ori se vor testa copiii la școală. Deja am pus aceste teste non-invazive în hotărârea CNSU din această seară, dar aș vrea detaliile să vină de la ei, să spună exact cum se va întâmpla.
Noi încercăm să oferim toate variantele de testare ca școala să meargă în continuare cu prezență fizică. Dacă cineva nu vrea să-și testeze copilul la școală poate s-o facă în altă parte unde are încredere să-l testeze. Copilul netestat rămâne în online”, a spus premierul Florin Cîțu la TVR1.
Cetățeanul TV