Mircea Abrudean, prefectul judeţului Cluj şi familia acestuia au fost depistaţi cu coronavirus. El a anunțat că toți se vor interna în spital.
„În cursul serii de 3 iulie, am fost cu băieţelul nostru de 9 luni la UPU Pediatrie, pentru că avea febră. Care am crezut iniţial că are legătură cu ieşitul dinţişorilor. După consultul de specialitate, medicii au constatat că are faringo-amigdalită. Având în vedere simptomatologia, a fost recoltat pentru testare COVID-19. Rezultatul a venit în după-amiaza de 4 iulie pozitiv. Motiv pentru care ne-am testat şi eu şi soţia mea. Ambele rezultate au fost pozitive, cu toate că suntem asimptomatici. În cursul acestei dimineţi, ne vom interna cu toţii la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. Ancheta epidemiologică este în curs de realizare de către DSP Cluj”, a declarat, duminică, prefectul Mircea Abrudean.
Apel către clujeni
El le spune clujenilor să fie responsabili.
„Consider că este extrem de importantă transparenţa. Aşa cum am procedat şi până acum în comunicarea publică. Vreau să îi îndemn încă o dată pe toţi clujenii să fie responsabili. Să se prezinte la medic atunci când prezintă simptome, Iar celor care încă pun la îndoiala existenţa acestui virus – să se gândească de două ori înainte de a face astfel de afirmaţii. Am toată încrederea în sistemul nostru medical, care a avut rezultate excelente până acum. Sunt convins că vom trece cu bine peste această perioadă! Vă doresc tuturor multă sănătate şi succes în tot ceea ce faceţi. Vă voi ţine la curent cu evoluţia situaţiei”, a mai spus prefectul de Cluj, potrivit .digi24.ro.
Cetățeanul TV