Prefectul Capitalei îl contrazice pe Cîţu: Şcoala ar trebui să treacă în online!

Alin Stoica
Alin Stoica

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, susține că în momentul de față elevii din București ar trebui să studieze doar în mediul online.

El a recunoscut că numărul de cazuri Covid-19 este tot mai mare în București, drept pentru care o să înăsprească măsurile împotriva celor care încalcă legea.

„Aștept de la DSP în continuare analiza. Avem în plan la angajații noștri telemunca. Pentru companiile din întreaga țară există deja norme. Deocamdată n-am primit de la Ministerul Sănătății norme. Suntem în legătură cu toate instituțiile.

CITEŞTE ŞI: Cîmpeanu, decizie de ULTIMĂ oră privind prezenţa fizică la evaluări şi simulări

E clar că incidența crește și crește abrupt. Trebuie să ne gândim la măsuri suplimentare. Am dispus înăsprirea controalelor, mai ales la zonele problematice.

Bucureștiul are 25% din economia națională. Trebuie luate în considerare toate măsurile.

La peste 6 la mie ar trebui să trecem cu școala în online.

Elevii ar trebui să intre online pe ordinul existent”, a spus Alin Stoica, prefectul Capitalei.

Şedinţă de urgenţă

Rămâne de văzut care va fi decizia luată de autorități, asta pentru că la ora 16:00 are loc o ședință de urgență în care se analizează toate aceste date.

Prefectul Capitalei a explicat că în București s-a ajuns la o rată de 6.22 la mia de locuitori, prag de la care se ia în calcul carantinarea orașului. Stoica a precizat că așteaptă propunerile din partea CBMSU și ulterior vor fi luate deciziile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.