Povestea unei românce l-a impresionat pe Papa Francisc | VIDEO

FOTO: Vatican News/Facebook
FOTO: Vatican News/Facebook

În cadrul „Întâlnirii de Mărturie și Rugăgiune cu Săracii” de la Assisi, Papa Francisc a fost profund impresionat de mărturia unei românce în vârstă de 43 de ani. Mariana este obligată să trăiască cu un infuzor de morfină pentru a supravețui. Potrivit Vatican News, acest dispozitiv nu-i poate alina decât o mică parte din durerea pe care o are din cauza bolii.

Povestea româncei i-a impresionat pe toți cei care au fost prezenți în basilica Santa Maria degli Angeli. La sfârșitul istorisirii, Suveranul Pontif s-a apropiat de ea și a încurajat-o și a mângâiat-o.

Mariana a fost însoțită de Don Edoardo Rossi, directorul eparhial al fundației Caritas, care i-a fost alături ei și celor doi copii pe care femeia îi are.

„Chiar dacă durerile mele sunt foarte puternice, mă simt umflată și nu mai pot rezista pe acest scaun, – a început Mariana să se adreseze Papei Francisc – sunt fericită că sunt astăzi aici, să vă cunosc personal. Sunt româncă, mă numesc Mariana și am 43 de ani.

Am ajuns în Italia acum 15 ani, pe 6 iunie 2006, dorind să fiu îngrijitoare, lăsând acasă doi copii de 6 și 8 ani din voia soțului meu, împotriva voinței mele, în căutarea unei vieți mai bune decât sărăcia în care am trăit. În 2008 mi-am pierdut soțul după o boală scurtă și gravă. După ce a murit soțul meu, am luat copiii și m-am întors în Italia să locuiesc aici”, a povestit Mariana.

Câțiva ani mai târziu a fost diagnosticată cu un sindrom care i-a atacat coloana lombară și membrele inferioare. A fost numită durere benignă pentru că nu provenea de la o tumoare.

„Am fost sfătuită să fac o intervenție chirurgicală care, însă, în loc să-mi vindece boala, mi-a provocat o leziune gravă ce mă constrânge la o semi-infirmitate și care îmi dă dureri mari care nu dispar nici cu cele mai puternice medicamente. Am mai făcut 10 operații pentru a încerca să-mi ameliorez starea, dar fără rezultat”, a mai spus românca.

Iată întâlnirea dintre Mariana și Papa Francisc:

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.