Toader: Vom declanşa procedurile de ocupare postul de procuror-şef al DNA când va fi liber

procuror-șef al dns

În momentul în care va fi vacantat postul de procuror-şef al DNA vom declanşa procedurile de ocupare a acestuia, în conformitate cu prevederile legii, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, într-o conferinţă de presă la Arad.

„La momentul acesta, postul de procuror-şef al DNA este ocupat, dar în momentul în care acesta va fi vacantat, voi declanşa procedurile de ocupare a acestui post, în conformitate cu procedurile legale”, a afirmat Toader.

Ministrul a declarat că, în viitoarea numire la şefia DNA se va respecta procedura legală, fiind implicaţi ministrul Justiţiei, CSM şi preşedintele ţării.

„Legea pentru numirea şefului DNA prevede că se declanşează procedură publică, se face comisie, se văd condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească potenţialii candidaţi, condiţii legale, fiecare candidat depune un program de management, se dă un termen de înscriere, se face evaluarea, se face propunerea către CSM, propunere care dacă va fi validată va ajunge la preşedinte”, a afirmat Toader.

Practic, în procedura de selecţie, de la declanşare până la numire, nu sunt implicaţi decât ministrul Justiţiei, CSM şi preşedintele României.

„Dacă eu m-aş abate de la procedură, preşedintele mi-ar putea spune că este nelegală şi drept urmare, nu mă voi abate”, a declarat Tudorel Toader.

Pentru viitorul apropiat, ministrul Justiţiei a spus că aşteaptă ca preşedintele Iohannis să se întoarcă din străinătate şi să citească decizia Curţii Constituţionale.

„Aşteptăm ca domnul preşedinte să se întoarcă din străinătate, să citească decizia Curţii şi să-i înţeleagă conţinutul – cel puţin aşa mi-a spus, aşteptăm momentul când va înţelege conţinutul şi obligaţiile care-i revin, aşteptăm comportamentul loial constituţional pe care nu mă îndoiesc că îl va avea”, a mai afirmat Toader.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.