Pompierii au găsit probleme la instalațiile electrice de la metrou și cer Metrorex să facă investiții

probleme la trenurile CAF Centura București

Pompierii au identificat o serie de probleme la instalaţiile electrice din staţiile de metrou, o parte dintre ele învechite, recomandarea fiind de schimbare a lor, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Pompierii bucureşteni au terminat, săptămâna trecută, procedura de recunoaştere la staţiile de metrou, o activitate care a durat cinci luni de zile, a anunţat vineri şeful IGSU, Ovidiu Vasilică. Potrivit acestuia, planul a fost pentru a îmbunătăţi calitatea unor eventuale intervenţii ale pompierilor. Printre neregulile depistate, probleme sunt în special la instalaţiile electrice de la nivelul staţiilor.

„Nu dăm autorizaţie de protecţie la incendiu pentru fiecare staţie în parte. Este vorba despre o tratare de ansamblu a întregii reţele. Noi am făcut controale, am dat rezultatele şi lucrăm destul de bine cu Metrorex, în ideea de îmbunătăţi în special partea de evacuare, de prevenire. Pe instalaţiile electrice sunt o serie de probleme. Instalaţiile electrice, o parte dintre ele, sunt învechite şi ar trebui să intre uşor, uşor într-un proces de schimbare. Metrorex vine cu o serie de probleme financiare. Ei trebuie să facă investiţii. Aici suntem în momentul actual”, a declarat Ovidiu Vasilică.

Pe 14 iunie circulaţia pe magistrala de metrou M2 Berceni- Pipera din Capitală a fost oprită zeci de minute, după ce izolaţia unei şine a luat foc la staţia de metrou Piaţa Victoriei, sute de persoane fiind evacuate.

Anterior, la data de 12 aprilie, din cauza unei defecţiuni la un panou electric de la staţia Piaţa Romană au fost degajări mari de fum iar sute de călători au fost evacuaţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.