Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a anunțat, marți, că 9 dintre cei 10 polițiști de la Serviciul de Înmatriculări Timișoara ridicați luni și duși la audieri au fost reținuți pentru 24 de ore.
Procurorul de caz a dispus, luni, faţă de 9 dintre inculpaţi, măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, iar marți s-a formulat cu privire la acești inculpați propunere de arestare preventivă, ce a fost înaintată spre competentă soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş.
Agenții de la Serviciul de Înmatriculări Timișoara sunt cercetați pentru luare de mită în formă continuată.
Sute de șpăgi
„În fapt, s-a reţinut că în perioada 23.01.2021 – 22.05.2021, inculpaţii – în calitate de funcţionari publici (agenți de poliție) în cadrul D.R.P.C.I.V., Compartimentul Înmatriculare şi Evidenţa Vehiculelor Rutiere Timişoara – în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au primit sume de bani cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, respectiv în scopul de a prelua şi elibera în mod preferenţial („peste rând”) documentele pentru înmatricularea de vehicule”, a informat Tribunalul Timiș.
CITEȘTE ȘI: ȘOC. Zece polițiști de la Înmatriculări Timișoara, săltați de la un seminar anti-corupție
„Pe parcursul a numai 4 luni (perioada ianuarie – mai 2021), aceștia (n.r. – polițiștii au pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat și consecvent, cu titlu de mită, diferite sume de bani (între 20 și 100 de lei), totalizând aproape 100.000 de lei, pentru îndeplinirea/neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare”, a transmis Direcția Generală Anticorupție – Timiș.
Cetățeanul TV