joi, februarie 13, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăPoliţist reţinut în cazul criminalului Şacalul din Constanţa

Poliţist reţinut în cazul criminalului Şacalul din Constanţa

-

Un agent şef principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa – Serviciul Siguranţă Transporturi TF – TN din Năvodari, acuzat de favorizarea făptuitorului şi de abuz în serviciu, a fost reţinut azi pentru 24 de ore.

CITEŞTE ŞI: Şacalul era sub control judiciar când ar fi comis crimele, dar Predoiu laudă Poliţia

El este acuzat de procurori că l-ar fi ajutat pe bărbatul suspectat că a ucis, în vara anului trecut, două femei care ofereau servicii sexuale şi le-a abandonat trupurile.

Poliţistul a fost sesizat că bărbatul a produs un accident, dar nu a înregistrat plângerea. În plus, ştia că suspectul nu are permis de conducere.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au anunţat, joi, că procurorii au început urmărirea penală a lui Grigore- Geluş Popa, agent şef principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa – Serviciul Siguranţă Transporturi TF-TN Năvodari, acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi de abuz în serviciu.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 15 iulie 2024, având calitatea de agent de poliţie rutieră în cadrul Poliţiei Oraşului Năvodari, compartimentul rutier, după ce a fost sesizat de către deţinătoarea unui autoturism parcat cu privire la tamponarea vehiculului său în oraşul Năvodari, deşi l-a identificat pe autorul tamponării în persoana numitului M.N. (judecat în prezent pentru uciderea a două tinere pe litoral în vara anului 2024) şi a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, l-a ajutat să împiedice tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au afirmat procurorii.

Ei au adăugat că poliţistul nu s-a sesizat cu privire la faptul că bărbatul respectiv nu avea permis de conducere, ” ba, dimpotrivă, l-a sfătuit pe făptuitorul identificat să găsească o altă persoană care deţine permis de conducere şi care să declare în mod neadevărat că ea a condus autoturismul implicat în tamponare”.
Ar fi ‘închis ochii’ în fața unui accident

Poliţistul mai este acuzat şi că nu a înregistrat în evidenţele poliţiei sesizarea despre accidentul rutier.

„Totodată, nu a înregistrat în evidenţele Poliţiei Oraşului Năvodari nici sesizarea despre accidentul rutier şi a întârziat soluţionarea dosarului administrativ privind tamponarea auto, deşi i-a eliberat autoarei sesizării autorizaţie pentru repararea autoturismului avariat”, a mai precizat sursa citată.

Poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul care fusese ajutat de poliţist este cercetat de procurori pentru uciderea a două femei, ale cărora cadavre au fost găsite în stare avansată de putrefacţie, în 2 iulie 2024 şi în 4 septembrie 2024. Victimele au fost cunoscute de bărbat prin intermediul unor anunţuri postate pe internet prin care ele ofereau servicii sexuale. Anchetatorii au stabilit că bărbatul a furat maşinile victimelor, după ce le-a omorât.

Ce acuzații aduc procurorii

Conform procurorilor, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că „la data de 15 iulie 2024, având calitatea de agent de poliție rutieră în cadrul Poliției Orașului Năvodari, compartimentul rutier, după ce a fost sesizat de către deţinătoarea unui autoturism parcat cu privire la tamponarea vehiculului său în orașul Năvodari, deşi l-a identificat pe autorul tamponării în persoana numitului M.N. (judecat în prezent pentru uciderea a două tinere pe litoral în vara anului 2024) și a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, l-a ajutat să împiedice tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

„În acest scop, inculpatul nu s-a sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea constatată, conform articolului 288 alineatul 1 teza finală din Codul de procedură penală, ba, dimpotrivă, l-a sfătuit pe făptuitorul identificat să găsească o altă persoană care deține permis de conducere și care să declare în mod neadevărat că ea a condus autoturismul implicat în tamponare.

Totodată, nu a înregistrat în evidenţele Poliţiei Oraşului Năvodari nici sesizarea despre accidentul rutier și a întârziat soluționarea dosarului administrativ privind tamponarea auto, deşi i-a eliberat autoarei sesizării autorizaţie pentru repararea autoturismului avariat.

În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Constanţa.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Români care clonau carduri, prinşi cu ajutorul FBI

0
Poliţia Română a colaborat cu FBI şi EUROPOL pentru a destructura o grupare formată încă din 2022 şi care ar fi copiat carduri bancare din America, oferite în cadrul programelor de asistenţă socială. CITEŞTE ŞI: Câciu a anunțat că...