Consilierul general al PMP Robert Turcescu a postat miercuri pe Facebook o poezioară despre legătura dintre alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA, PSD şi fostul preşedinte Traian Băsescu.
“Ședință de campanie la PSD:
Le-a trecut deja prin minte
Un slogan care-o să țină:
Dacă Trump e președinte,
Tot Băsescu e de vină!”, a scris Turcescu pe reţeaua de socializare.
Republicanul Donald Trump a șocat întreaga lume, devenind noul președinte al Statelor Unite. Trump și-a asigurat cele 270 de voturi în Colegiul Electoral necesare pentru a câștiga președinția, învingând-o pe democrata Hillary Clinton, care era considerată favorită înaintea votului de marți. Cursa electorală a fost mult mai strânsă decât au anticipat analiștii.
Odată ce a fost ales președinte, Donald Trump a lăsat la o parte obișnuitul său discurs incendiar și a lansat americanilor un apel la unitate. “Acum este momentul ca SUA să închidă rănile diviziunii’, a spus el prima sa intervenție după anunțarea victoriei. Înconjurat de familia sa pe scena amenajată într-un hotel din centrul New York-ului, noul președinte a vorbit frumos despre rivala sa, democrata Hillary Clinton, căreia i-a mulțumit că și-a recunoscut înfrângerea și a felicitat-o pentru activitatea intensă din campania electorală și pentru întreaga ei carieră. “Hillary a muncit mult și din greu (…) și îi datorăm o mare gratitudine pentru serviciile pe care le-a adus țării noastre (…) O spun foarte serios”, a continuat Trump.
El a evitat orice atac la adresa adversarilor politici și nici nu a făcut referiri la propunerile sale care au stârnit controverse, cum au fost cele despre imigrație și ridicarea unui zid la granița cu Mexicul. A promis în schimb, pe un ton foarte prezidențial, relații bune cu alte state și că va fi președintele tuturor americanilor.
Cetățeanul TV