Vremea se menține capricioasă și în primele zile de iunie. Ele vor fi marcate de ploi, vijelii și grindină în toată țara. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de vreme rea.
Ea este valabilă până miercuri seara în întreaga ţară.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 31 mai, ora 10:00 – 3 iunie, ora 23:00, vor fi perioade, în special după-amiaza şi seara, cu instabilitate atmosferică accentuată.
Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi vijelii, potrivit digi24.
Ploi cu caracter torenţial
Ploile vor avea şi caracter torenţial. Iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului pe parcursul zilei de duminică (31 mai), se vor înregistra cantităţi de peste 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 – 40 l/mp.
Duminică, la munte, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 70 – 80 km/h. La altitudini mari vor fi rafale de peste 90 km/h şi trecător se vor semnala precipitaţii mixte. Local şi temporar, intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului cu viteze de 45 – 55 km/h.
Administraţia Naţională de Meteorologie precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă duminică.
Cetățeanul TV