miercuri, decembrie 4, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăPlagiat la vârful PSD!

Plagiat la vârful PSD!

-

Darius Vâlcov, fost consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă şi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului preşedinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a plagiat un sfert din teza de doctorat în finanţe fără să indice vreo sursă, a decis Comisia de Etică şi Deontologie Profesională de la Academia de Studii Economice (ASE) în urma unei sesizări primite la scurt timp după ce PressOne a dezvăluit, în exclusivitate, că teza de doctorat a lui Vâlcov este plagiată.

”49,72 pagini, reprezentând 23,45% din cele 212 pagini propriu-zise ale tezei de doctorat, respectiv 49,72% din cele 100 de pagini supuse analizei, sunt expresia unui caz de plagiat, aşa cum este acesta definit de prevederile Legii 206/2004 aplicabile la data susţinerii publice a tezei de doctorat”, se arată în raportul Comisiei de Etică a ASE.

Decizia de plagiat a fost luată în data de 26 iulie 2019 de către toţi cei 11 membri prezenţi, însă abia la finalul săptămânii trecute a fost făcută publică pe site-ul ASE, conform PressOne.

Deşi a fost invitat în faţa Comisiei de Etică pentru a-şi susţine poziţia faţă de acuzaţiile aduse şi pentru a se apăra, fostul consilier al premierului Dăncilă nu s-a prezentat.

PressOne relata în luna februarie că Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susţinut-o în 2008 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti. Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a respins acuzaţiile, afirmând că este vorba despre o acţiune de decredibilizare a sa la a cărei origine ar fi ” o parte din cei 19.000 de angajaţi ai SRI ” inclusiv „acoperiţii”.

În 28 februarie, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) anunţa că a admis sesizarea referitoare la teza de doctorat a consilierului de stat Darius Vâlcov şi că urmează să o analizeze.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Tot mai mulţi copii ajung la spital după o provocare pe TikTok

0
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării "Superman Challenge" de pe TikTok.Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. CITEŞTE ŞI:...