Pieptea: Sunt dispus să eliberez postul de viceprimar general

Marin Ștefănel
Cornel Pieptea, viceprimarul care și-a mințit alegătorii

Viceprimarul Capitalei Cornel Pieptea a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, că este dispus să elibereze postul pe care îl ocupă dacă în PNL va exista o decizie de a susține pe altcineva pentru preluarea atribuțiilor de primar general interimar.

PNL
Cornel Pieptea, viceprimarul Bucureștiului

„Dacă la noi va fi o decizie de a susține pe altcineva, eu le-am spus că sunt dispus să eliberez postul, adică nu trebuie să fie un vot în Consiliu prin care să fiu schimbat. Am fost pus de colegii mei, înțeleg că dacă există o altă opțiune pentru acest post găsim o formulă legală, astfel încât un alt coleg să preia funcția de viceprimar și eventual să preia atribuțiile. Voi discuta cu colegii mei de la PNL, probabil mâine seară după ce decizia va fi definitivă, dacă această discuție va mai avea fond, dacă se menține decizia inițială a instanței. Dacă se revine și câștigă la apel, practic primarul general reintră în funcție, dacă nu cumva dă alte sancțiuni instanța”, a spus Pieptea.

În contextul în care a declarat miercuri că datorită ”situației familiale” nu își poate îndeplini ”cu succes atribuțiile unui primar general interimar”, Pieptea a menționat că și în cazul în care conducerea PNL nu desemnează o altă persoană în locul său în vederea preluării atribuțiilor de edil general interimar și rămâne în competiție doar celălalt viceprimar al Capitalei Dan Darabont este nevoie de votul consilierilor municipali.

”Va fi un vot. Va fi vot pentru că trebuie ales (cel care va prelua atribuțiile de primar general interimar — n.r.). Poate fi un singur candidat și să nu întrunească numărul de voturi necesar. Este nevoie de 27 de voturi”, a afirmat viceprimarul Capitalei.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.