Peste 2,8 milioane de elevi încep astăzi şcoala

Peste 2.800.000 de elevi și copii încep anul școlar 2019 – 2020. Cursurile încep luni, 9 septembrie, şi se încheie în 12 iunie. Semestrul I se va încheia în 20 decembrie, iar al doilea semestru începe în 13 ianuarie, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale.

Numai puțin de 2.824.594 de elevi şi copii de grădiniță sunt înscriși în anul școlar 2019-2020. Ei vor fi pregătiți de 215.289 de cadre didactice, în 6.293 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică şi 11.171 structuri arondate, arată Ministerul Educației.

Structura anului școlar

Anul școlar 2019-2020 are o durată de 35 săptămâni și este împărțit în două semestre, respectiv semestrul I, între 9 septembrie 2019 – 20 decembrie 2019, şi semestrul al II-lea, între 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020. Elevii claselor terminale, a XII-a și a XIII-a, vor încheia anul școlar pe 29 mai 2020, în timp ce clasele a VIII-a vor termina pe 5 iunie 2020.

Vacanțele din anul școlar 2019-2020

vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020) – vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020) – vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021). Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.