Peste 20.000 de deținuți eliberați mai devreme datorită Legii recursului compensatoriu

FOTO: TryJimmy/Pixabay
FOTO: TryJimmy/Pixabay

În perioada 2017-2019 au fost eliberaţi condiţionat 26.760 de deţinuţi. Mai mult de o treime erau recidivişti.

Circa 12% dintre ei s-au întors în puşcărie. Cei mai mulţi au beneficiat de celebra lege a recursului compensatoriu, relatează Hotnews.

Cei mai mulţi dintre deţinuţii eliberaţi de legea recursului compensatoriu.

Cei mai mulţi dintre deţinuţii eliberaţi au beneficiat de celebra lege a recursului compensatoriu. Merită menţionat că, potrivit ANP, cele mai răspândite infracţiuni săvârşite de cei care au beneficiat de Legea recursului compensatoriu au fost:

  • 1. Furt calificat – 3.803
  • 2. Tâlhărie calificată – 1.822
  • 3. Conducerea unui vehicul fără permis de conducere – 1.499
  • 4. Trafic şi consum de droguri – 1.095
  • 5. Omor – 1.041

Merită menţionat faptul că aproape 8.000 dintre cei eliberaţi condiţionat aveau condamnări pentru omor, tâlhărie şi furt calificat. Odată eliberaţi, unii s-au „remarcat” prin fapte care au îngrozit opinia publică. Ultimul astfel de caz a fost incendierea tinerei de 17 ani din Mehedinţi de către un bărbat cu cinci crime la activ. El a fost condamnat la închisoare pe viaţă, dar eliberat condiţionat, potrivit epochtimes-romania.com.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.