Performanţă recompensată în Sectorul 4 al Capitalei. Elevii de 10, premiați de edilul Daniel Băluță

Patrula stradală

Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, i-a premiat pe absolvenţii care au obţinut media 10 la examenele de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat, în anul şcolar 2016-2017.

Concret, cei 16 elevi din sectorul 4 al capitalei care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat, în anul şcolar 2016-2017 au fost recompensaţi pentru rezultatele obţinute, în cadrul unei festivităţi de premiere, care a avut loc la Colegiul Naţional “Ion Creangă”. În prezenţa reprezentanţilor administraţiei locale, a celor din partea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a cadrelor didactice, a părinţilor, elevii au fost premiaţi şi felicitaţi de Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Cel mai mare premiu, în valoare de 20 de mii de lei, i-a revenit Cristianei Petrişor, absolventa Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai”, care a obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat. De asemenea, câte 5 mii de lei fiecare, au primit absolvenţii claselor a VIII-a ai şcolilor gimnaziale nr. 79, 97, 99, 194 şi ai şcolii “George Bacovia”, care au obţinut media 10 la examenele de Evaluare Naţională.

“Putem fi performanţi şi în România. Într-o ţară pe care din ce în ce mai mulţi tineri excepţionali aleg să o părăsească, noi ne dorim să-i determinăm să nu facă acest lucru şi să le  arătăm că… SE POATE. Se poate să tratăm performanţa ca atare. Se poate să-i felicităm, nu doar verbal, pe aceşti copii minunati, care au muncit teribil pentru rezultatele lor, pe profesorii care le-au fost alături şi în mod deosebit pe părinţii lor”, a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.

Susținerea performanței va continua, a precizat edilul, întrucât Administrația Locală și-a propus să recompenseze toate rezultatele deosebite ale elevilor dar și pe cele ale profesorilor. Pentru premierea elevilor din acest an, Daniel Băluţă le-a mulţumit şi consilierilor locali, care au votat în unanimitate iniţiativa primarului de a răsplati performanţa elevilor de 10.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.