Percheziţii la Primăria Satu Mare: Au dispărut fondurile europene!

Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la sediul Primăriei Satu Mare, existând suspiciuni de fraudă în legătură cu achiziţii din fonduri europene.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate corupţiei şi de fraudare a fondurilor europene comise în perioada 2020-2021. În cursul zilei de 22 martie 2022, ca urmare a obţinerii autorizării legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii la sediul unei instituţii publice din municipiul Satu Mare”, transmite DNA.

Cercetări in rem

Sursele citate menţionează că percheziţiile au loc la sediul Primăriei Satu Mare, iar cercetările se desfăşoară in rem, neexistând la acest moment nicio persoană pusă sub învinuire.

CITEŞTE ŞI: DNA s-a dus peste preşedintele liberal de la CJ Giurgiu!

Infracţiunile vizate se referă la achiziţii ilegale din fonduri de la bugetul de stat şi din bani europeni. Procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.