Polițiștii și procurorii au făcut 13 percheziții în București, Sibiu și Mureș la persoane fizice și sediile unor firme într-un dosar de evaziune fiscală și spălarea banilor.
CITEŞTE ŞI: Şoc în lumea culturală: Un cunoscut tenor a făcut infarct pe Aeroportul Otopeni. Nu a mai putut fi salvat
Conform procurorilor, 7,2 milioane de dolari au transferați din Africa, dar nu au fost înregistrați în declarații. Vizați sunt Horațiu Potra și un apropiat al său.
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, investigațiile vizează activități infracționale desfășurate în perioada 2022 – 2024, constând în constituirea mai multor circuite financiare bazate pe folosirea conturilor bancare deținute de mai multe persoane juridice, coordonate de două persoane fizice, în scopul transferului de sume de bani care ar putea proveni din comiterea de infracțiuni de evaziune fiscală.
Probatoriu administrat
Din probatoriul administrat în cauză a reieşit că o firmă controlată de cele două persoane ar fi încasat sume importante de bani, aproximativ 7.200.000 de dolari americani, de la societăţi comerciale din Africa, transferuri care nu s-ar regăsi în declarațiile fiscale depuse la organul fiscal, deși sumele transferate din străinătate ar face referire la plata de facturi emise de această societate comercială.
Ulterior, sumele încasate ar fi fost transferate către o societate din Marea Britanie, deținută și controlată de una dintre persoanele implicate, fiind direcționate sume de bani și în conturile deținute de cealaltă persoană. De asemenea, o parte importantă a fondurilor ar fi fost retrasă în numerar, fără să fi avut vreo justificare.
Echipele participante la operațiune sunt constituite din polițiști ai Inspectoratului General al Poliției Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcția de Investigații Criminale, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Institutul Național de Criminalistică, cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și al grupărilor de jandarmi mobile Brașov și Târgu-Mureș.
Cetățeanul TV