UPDATE Sectia a aprobat cererea de pensionare depusa de procurorul general, au precizat surse din CSM, citate de agentiile de stiri. Decizia va fi înaintată presedintelui Klaus Iohannis care urmeaza sa emita decretul de eliberare din functie prin pensionare.
Pensionarea lui Augustin Lazăr este analizată de procurorii din CSM după ce Sectia a suplimentat astăzi ordinea de zi cu solicitarea procurorului general, Augustin Lazar (63 de ani), de eliberare din functie prin pensionare.
Mandatul lui Augustin Lazar la șefia Parchetului General expiră pe 27 aprilie. Procurorul a candidat pentru un nou mandat de 3 ani, dar toți candidații pentru această funcție au fost respinși de ministrul Justiției, Tudorel Toader.
Augustin Lazar a fost ținta unei campanii de denigrare instrumentata de institutiile media apropiate PSD. Astfel, a fost acuzat că ar fi fost „torționar” în perioada comunistă, când, de fapt, a făcut parte dintr-o comisie care decidea eliberarea unor deținuti. Cazul Iulius Filip, adus acum in prim-plan si pus in discutie de Antena3, a fost consemnat in 1986, adica in urma cu 33 de ani.
Procurorul general a respins acuzațiile care i-au fost aduse și a prezentat cadrul legal in vigoare acum 33 de ani.
Cetățeanul TV