Patriarhul Daniel, probleme cu Catedrala Mântuirii Neamului

Foto: Patriarhul Daniel. Foto: sursa: baslica.ro
Foto: Patriarhul Daniel. Foto: sursa: baslica.ro

Patriarhia Română a făcut, luna trecută, recurs la decizia Tribunalului București conform căreia este obligată să plătească aproape 1 milion de lei către Inspectoratul de Stat în Construcții, scrie Fanatik.

CITEŞTE ŞI: Patriarhul Daniel îl vrea la puşcărie pe hakerul care marcat „Catedrala Prostirii Neamului” pe Google Maps

Patriarhia Română a primit două autorizații pentru Catedrala Mântuirii Neamului fără dovada plății taxelor la ISC.

Litigiul durează încă din anul 2020, atunci cânt ISC a cerut instanței să oblige Patriarhia Română să plătească suma de 935.026,42 de lei reprezentând taxe pentru construcția Catedralei Mântuirii Neamului.

Inspectoratul de Stat în Construcții susținea că Patriarhia Româna a obținut două Autorizații de Construire – 454 – S / 14.12.2017, respectiv 118 – S / 22.03.2018 fără achitarea sumelor respective.

Pentru cele două lucrări, Primăria Sectorului 5 a eliberat autorizații de construire fără dovada achitării taxelor necesare către Inspectoratul De Stat în Construcții. În ambele documente, valoarea totală a lucrărilor era de 186.805.282,68 lei (aproximativ 37,4 milioane euro).

Autorizaţiile

În martie 2021, Primăria Sectorului 5 a rectificat conținutul autorizației de construire 118 – S / 22.03.2018 la suma de 21.116.978 lei (aproximativ 4,3 milioane euro).

Pe 16 aprilie, Patriarhia face dovada plății debitului principal: 467.013,21 lei pentru cota de 0,25% din valoarea lucrărilor începute în 2017 și 52.792,45 lei – pentru lucrările începute în 2018, fără ca ISC să conteste modul de calcul al Patriarhiei

În iunie 2021, ISC își modifică pretențiile și solicită suma de 883.872,85 de lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,15% pe zi, pentru cele două autorizații emise, pentru care Patriarhia nu a plătit la timp.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.