Preafericitul Daniel, Patriarhul Daniel, a transmis un mesaj de binecuvântare românilor care trăiesc în afara țării, dat fiind faptul că duminică, 22 august, Biserica Ortodoxă Română celebrează „Duminica migranților români”.
„Având în vedere numărul mare al românilor aflați în afara României (estimat în prezent la aproape zece milioane, respectiv, șase milioane de români care trăiesc în comunitățile istorice sau tradiționale din țările aflate în vecinătatea României și patru milioane de români care trăiesc în comunitățile bisericești din diaspora), Patriarhia Română sprijină eforturile românilor ortodocși stabiliți temporar sau definitiv în străinătate, pentru păstrarea identității lor religioase, etnice, lingvistice și culturale”, se arată în comunicatul BOR.
Patriarhia Română transmite că sprijină eforturile românilor ortodocși stabiliți temporar sau definitiv în străinătate, pentru păstrarea identității lor religioase, etnice, lingvistice și culturale.
În același timp, este necesară o conviețuire armonioasă a migranților români cu cetățenii din țările de adopție, pentru integrare socială, dar fără asimilare culturală a românilor, potrivit Patriarhiei.
„Cu multă dragoste părintească, îi îndemnăm pe românii care trăiesc departe de țară să rămână permanent în contact cu cei dragi rămași acasă. De asemenea, îi sfătuim pe credincioșii ortodocși din țară și din străinătate să prețuiască familia – constituită din bărbat, femeie și copii –, deoarece familia binecuvântată de Dumnezeu reprezintă spațiul intim cel mai de preț în care se exprimă iubirea conjugală, dar și dragostea părintească, filială și frățească. Tuturor le adresăm îndemnul de a educa generația tânără în duhul iubirii de Dumnezeu, de Biserică și de neam, și de a le cultiva copiilor și tinerilor virtuțile creștine esențiale: credința, speranța și iubirea de Dumnezeu și de semeni”, transmite Patriarhul Daniel.
În ultimii ani au fost înființate parohii și eparhii noi pentru credincioșii români ortodocși din Basarabia (Republica Moldova), Serbia, Bulgaria, Ungaria, Europa Centrală și de Nord, Europa Occidentală și Meridională, cele două Americi, Australia și Noua Zeelandă. Au fost înființate și reprezentanțe (Ierusalim și Bruxelles) și comunități ortodoxe românești (Muntele Athos, Siria și Liban, Cipru, Turcia, Africa de Sud, Japonia, Croația, Slovenia, Emiratele Arabe Unite/Dubai).
Cetățeanul TV