Pățania unor lucrătoare din Ferentari cu vrăjitoarea care lucra cu nouă draci. La pas prin istoria Sectorului 5

Industriaşul armean Exergian construieşte, în anii 1920, Ţesătoria Mecanică „Dâmboviţa” care în scurt timp va deveni un pion important al industriei textile bucureştene și avea o Țesătorie pe strada Fabrica de Chibrituri 13-15 și Filatură și Țesătorie pe Prelungirea Calea Rahovei, nr. 3, în actualul Sector 5.

Toate fabricile Ţesătoriei Mecanice „Dâmboviţa” au fost trecute în proprietatea statului ca efect al Legii nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi.

Citește și Pilele comuniștilor de pe Calea Ferentari. La pas prin istoria Sectorului 5

Ziarul Scânteia din 14 aprilie 1947 publica reclama de mai sus, care prezenta potenţialul economic şi productiv al Ţesătoriei Dâmboviţa.

Pe 2 iunie 1946, în „Gazeta Municipală” apărea un articol despre pățania unor lucrătoare din Ferentari:

„Maria Duculescu, în etate de 18 ani, lucrătoare la Țesătoria Mecanică Dâmbovița, domiciliată în strada Popa Ștefan din cartierul Ferentari-Bachus, București, s-a plâns Parchetului că a fost escrocată de țiganca Alexandrina Vasile din strada Cațavei 8 (cartierul Dudești-Radorin) în următoarele condițiuni:

Mama sa, fiind bolnavă, a fost sfătuită de colegele sale din fabrică să se adreseze țigăncii fiindcă aceasta știe să „descânte orice boală”.

Țiganca a acceptat să dea consultația, dar a cerut drept onorariu două cămăși de damă, două rochii, doi metri de tifon, un prosop și o față de pernă.

Constatând după un timp că descântele țigăncii n-au niciun efect, fata i-a cerut restituirea obiectelor, lucru pe care Alexandrina Vasile l-a refuzat.

Presupusa vrăjitoare stăruind în refuz, fata a reclamat cazul Parchetului, care, după cercetările polițienești în cauză, a dat rechizitoriu de trimitere în judecată penală contra Alexandrinei Vasile pentru escrocherie.

Alte reclamante

Cu prilejul cercetărilor s-a aflat că țiganca n-a înșelat numai pe reclamantă, ci și pe altă lucrătoare din Țesătoria Mecanică Dâmbovița și anume:

Florica Iliuță din str. Cațavei 20 în etate de 21 de ani, care i-a dat două rochii de ștofă, două combinezoane, un cearșaf și o față de masă;

Maria Surugie de 25 ani din str. Serg. Rotaru 19, care a fost înșelată, la rândul său, cu o rochie de mătase, un furou de mătase și 3.600 lei;

Cea de-a treia victimă, Maria Mițu de 27 de ani din str. Maior Porumbaru 60 a plătit naivitatea sa cu o rochiță de mătase, o cămașă, trei metri de tifon, un batic de voal, un sfert de kg de lână și 40 mii lei.

Maria Diculescu declară că ar fi declarat mai mult, dar Alexandrina Vasile o amenință că are să damblagească și că o să facă așa ca să-i sară casa în aer.

Iar alta din păcălite, Maria Nuțu arată la fel, că era terorizată de vrăjitoarea escroacă, aceasta spunându-i mereu că „lucrează cu nouă draci și îi va trimite asupra sa”.

Toate aceste fapte relatate mai sus s-au petrecut pe la începutul lunii aprilie anul în care trăim”.

Dezvoltarea țesutului în România

Începuturile industriei manufacturiere textile de pe teritoriul ţării noastre sunt semnalate atât în Moldova cât şi în Ţara Românească. Astfel în anul 1764 pe Jijia, la Chipereşti – Iaşi, Ion Iacob Schneidemantel înfiinţează din ordinul domnitorului Grigore Ghica o manufactură de postav.

În 1766 manufactura se desfiinţează, utilajul este transferat atelierului existent la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi iar meşterii pleacă în Ţara Românească.

 În anul 1766 clucerul Radu Slătineanu înfiinţează la Pociovalişte, lângă Bucureşti, o manufactură de postav în care lucrează ţărani clăcaşi şi meşteri străini diferenţiaţi în pieptănători de lână, torcători, ţesători, vopsitori şi piuari.

Manufactura folosea războaie de ţesut manuale şi realiza o cantitate redusă de ţesături.

În anul 1843 ia fiinţă la Tunari, lângă Bucureşti, prima ţesătorie mecanică de postav din Ţara Românească cu maşini aduse din Austria. Această ţesătorie, proprietate a vornicului Nicolae Băleanu, a fost mutată în anul 1844 la Dragomireşti (jud. Dâmboviţa).

În anul 1853 Mihail Kogălniceanu înfiinţează lângă Tg. Neamţ prima fabrică de postav din Moldova. Înzestrată cu cel mai perfecţionat utilaj din acel timp, de producţie austriacă, fabrica funcţiona în anul 1860 cu 120 de lucrători şi avea o structură organizatorică ce includea secţiile de spălare a lânii, filatură, ţesătorie, apretură şi boiangerie.

În anul 1865 Carol Vesper înfiinţează la Tg. Neamţ un atelier de producere a firelor, ţesăturilor şi sumanelor de lână cu o capacitate de prelucrare de 58 t/an. Evenimentul are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea sectorului lânii din ţara noastră, deoarece a stimulat înfiinţarea de ateliere similare la Craiova (1865), Buzău (1884), Buhuşi (1885), Azuga (1886), Ploieşti (1887).

În anul 1904 ia fiinţă la Brăneşti (jud. Dâmboviţa) prima fabrică pentru prelucrarea firelor de bumbac care-şi începe activitate la sfârşitul anului 1905 cu un război de ţesut mecanizat (antrenat de forţa hidraulică) şi cu şase războaie manuale, aflăm din „Tehnologii de țesere”, Ioan Cioară, 2008, Iași.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.