Parlamentarii, la un pas de bătaie la citirea moțiunii: Băi, mafiotule!

pnl

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Roman (PNL), a fost înlăturat cu forța, joi, de la conducerea ședinței de plen, de către parlamentari AUR.

Florin Roman conducea alături de președintele Senatului, Anca Dragu, ședința de plen reunit în care se citește moțiunea de cenzură. Cei din USR PLUS și AUR au spus că potrivit Regulamentului, Roman este doar un locțiitor cât timp șeful Camerei este absent, astfel că ședința trebuie condusă de președintele Senatului.

„Bă mafiotule, nu auzi când vorbesc cu tine?”, i-au strigat parlamentari AUR lui Roman, cerându-i să dea microfonul Ancăi Dragu.

„E un moment neverosimil. Domnul Roman a confiscat microfonul si nu o lasa pe dna Dragu sa vorbeasca. Dle Roman, sunteti loctiitor, lasati-o pe Anca Dragu sa spuna ce vrea sa spuna”, a spus la microfon un deputat.

Roman a vrut să-i ia locul Ancăi Dragu

Roman nu a vrut să-i cedeze conducerea ședinței lui Anca Dragu, moment în care lângă Roman au apărut mai mulți parlamentari AUR care l-au încercuit, l-au tras de mâini și de haine și l-au îndepărtat de pe scaun.

În urma busculadei, Roman a părăsit sala de plen reunit.

„Aici e Parlamentul României, băi, mafiotule!”, i-a strigat deputatul Dan Tănasă (AUR) lui Florin Roman.

CITEȘTE ȘI: Dragu și Orban au găsit soluția să scape de Cîțu! Ce vor face astăzi

Locul lui Florin Roman a fost preluat la conducerea ședinței de vicepreședintele Cristina Prună de la USR PLUS.

Scandalul a apărut după ce Florin Roman nu a vrut să supună la vot o cerere a USR PLUS de a se suplimenta ordinea de zi cu stabilirea programului pentru dezbaterea și votul la moțiunea de cenzură.

Deputații și senatorii adunați în ședința comună au respins, joi, propunerea USR PLUS, prin vocea liderului de grup, Ionuț Moșteanu, de a se stabili calendarul moțiunii de cenzură.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.